Continuăm periplul nostru, în județul Harghita, cu povestea unui loc inedit, nu doar din zonă ci și din România.
După ce vei fi văzut Parcul Mini Transilvania și Porțile Secuiești, nu te da plecat din zonă. Mergi și vizitează cea mai înaltă statuie a lui Iisus din Europa de Est!
Statuia Inima lui Iisus se află pe dealul Gordon, din județul Harghita, comuna Lupeni și este opera artistului Zavaczky Walter, din Odorheiu Secuiesc.
Dacă ai să fii atent, statuia se poate vedea de la stradă. Pare mică, însă cu cât te vei apropia de ea, privirea ți se ve ridica mult, mult spre cer.
Drumul, de la șosea până la statuie , este de vreo 7 km. Îi poți parcurge la pas sau cu mașina. Te avertizăm însă că drumul nu este asfaltat, iar pe alocuri este chiar rău. De aceea, ar fi bine să mergi aici pe o vreme bună, altfel noroiul îți va mânca sufletul.
Cei 7 km parcurși ca melcul, sunt cei care te duc spre niște priveliști uimitoare. Copilotul tău se va bucura cu adevărat de ce va vedea. Sunt peisaje de revistă, ireal de frumoase.
După ce vei parcurge kilometrii, vei ajunge pe un platou unde îți vei putea lăsa mașina. De aici, mai mergi vreo 10 minute pe jos și imediat la stânga, se va deschide în fața ta un drum către cea mai înaltă statuie a lui Iisus din Europa de Est.
Foișorul Inima lui Iisus, căci sub denumirea asta l-am descoperit noi pe internet, are o înălțime de aproximativ 22 de metri și e construit din fier și oțel inoxidabil.
În interiorul statuii se află scări metalice, în spirală, pe care poți urca până în capul acesteia, dacă nu ai rău de înălțime. E păcat să nu urci, dacă tot ai ajuns până aici.
Statuia este cu adevărat impunătoare. Nu este neapărat o opera de artă, dar atrage prin înălțimea sa și panoramele pe care le oferă, odată ce ai ajuns în vârful ei.
Orizonturile sunt de-a dreptul superbe. În jurul tău se vor deschide priveliști minunate, de la Odorhei până la Sovata. Ai să le vezi! Te vor lăsa fără grai, așa frumoase sunt.
Statuia este inedită. Merită să ajungi aici!
Am citit ulterior despre ea că a costat 200.000 de euro și a fost plătită din donații strânse de primăria din comuna Lupeni. Bună treabă au făcut oamenii ăștia aici!
Oamenii sfințesc locul, iar statuia Inima lui Iisus este doar o fărâmă din gândul și fapta omului.
E tare fain și inedit locul, așa că nu-l ocoli.
Cam așa arată, prin ochii noștri, o fărâmă din Statuia Inima lui Iisus.
Dacă îți plac articolele noastre și vrei să fii la curent cu toate noutățile, poți da like paginii noastre de facebook sau să ne urmărești pe Instagram.







