De ce să mergi în Satul de Vacanță din Valea Boroș


Dacă ajungi prin județul Harghita, e un loc pe care nu trebuie să-l ocolești. Și când spun asta, mă refer la satul Valea Boroș din comuna Lunca de Jos. Noi am ajuns pe aici într-o zi faină de primăvară, cu Soare plin și mult verde-n decor.

Locul de care-ți vorbim a primit mai multe denumiri: sat de vacanță, pensiune, muzeu în aer liber. Pe oricare dintre ele ai alege-o, să știi că-i bine. Foarte bine însă ar fi și să ajungi pe aici. Nu vei regreta nicio clipă.

Noi l-am perceput ca pe un muzeu în aer liber. Dar hai să-ți zicem care-i povestea lui.

Sătucul muzeu, căci așa aș vrea să-l numesc, se află într-un univers ceangăiesc care se întinde pe vreo 3 ha de teren. Așadar, ai ce explora! Pentru asta se percepe o taxă de 10 lei, și chiar face toți banii. Noi am avut noroc și de un ghid care ne-a însoțit în fiecare colțișor pentru a ne spune poveștile căsuțelor.

 Așa am aflat că de prin anul 2008 au fost strămutate aici, din satele lor de origine, vreo 14 căsuțe, vechi de 100 de ani. Fiecare căsuță poartă numele satului de unde a fost adusă, și ce ni s-a părut interesant e că anumite căsuțe au regim de închiriere. Așadar te poți insera cu adevărat în universul satului ceangăiesc, dacă ești curios să afli cum este. Mobilierul autentic creează în aceste căsuțe atmosfera unor timpri apuse pline de nostalgie, mai ales pentru cei care sunt cumva legați de specificul zonei.

Sătucul muzeu se deșiră tare frumos sub ochii și pașii celui care-l vizitează. Pe alei frumos pietruite, de o parte și de alta, poți admira căsuțele restaurate și atent amenajate pentru a fi descoperite și admirate.

Nu doar exteriorul căsuțelor atrage, ci și interiorul care ascunde obiecte vechi de când lumea și pământul.

Printre căsuțe se află și o moară de apă care îți va atrage, negreșit, atenția. Cu ea pășești, parcă, într-un alt timp, mai așezat, dar nu pentru mult timp, căci o veche șură, transformată în restaurant, te aduce  imediat în timpurile noastre. Nu am servit nimic aici, dar am plecat cu un suvenir pentru frigiderul nostru avid de magneți.

Sătucul muzeu din satul Boroș îți cere timp, tihnă și plăcerea de a descoperi lumea și universul ei, așa cum au fost odinioară. Minim două ore ai nevoie pentru a-l vizita, așa că nu-ți dorim decât timp bun și drumuri bune ca să ajungi aici. Îți garantăm o plimbare de neuitat și o amintire faină-n suflet. Uite, ca să te convingi, îți lăsăm aici un filmuleț cu ce am surspins la fața locului.

Dacă îți plac articolele noastre, poți să ne urmărești pe FacebookYoutubeInstagram, sau să te abonezi la newsletter pentru a fi la curent cu toate noutățile.

Pe curând, prieteni!


0 comentarii
13 likes
Articol precedent: Cascada Jávárdi ZúgóUrmatorul articol: De ce înveți, la școala vieții, vrute și nevrute?!

Din aceeasi categorie

Adauga un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre noi

Suntem doi călători care, din drag de viaţă, oameni, locuri şi întâmplări, am creat acest blog să fie sursă de inspiraţie şi relaxare pentru aceia dintre voi care caută frumosul oriunde şi în orice creaţie a acestei lumi. Citeste mai mult

Categorii
Calendar
august 2026
L Ma Mi J V S D
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31