Picturile murale din Bacău


Pentru că sunt copilot, am timp suficient în călătorii să-mi las privirea să zburde dincolo de geamul portierei. Așa am descoperit într-o zi, o pictură superbă pe zidul unui bloc din Bacău.

Fiind în trecere pe acolo, nu am zăbovit deloc, însă curiozitatea mă tachina să aflu ce e cu frumusețea pe care o zărisem. Spre surprinderea mea, am aflat că mai existau o sumedenie împrăștiate în tot orașul Bacău.

Dacă ești pasionat de lucruri inedite, trebuie să vezi picturile murale din Bacău.

Ai nevoie doar de timp, vreo câteva ore bune, căci sunt răsfirate în tot orașul. Ai nevoie de răbdare, căci sunt localizate pe diverse școli, instituții și blocuri situate pe cele mai neașteptate străduțe ale orașului. Și mai ales ai nevoie de o vreme bună: nici cu prea mult soare, nici cu ploaie, căci vremea influențează spectacolul pe care ți-l oferă aceste picturi.

Așadar, dacă treci prin Bacău și timpul este în favoarea ta, zăbovește aici și admiră picturile murale.

Se zice că Bacăul este orașul cu cele mai multe picture murale care purifică aerul din Europa.

Picturile murale din Bacău…

sunt realizate cu o vopsea specială, Airlite. Această vopsea „transformă substanțele poluante din aer, precum oxizii de azot și de sulf, în nitrați și nitriți inofensivi, care sunt depozitați pe suprafața vopsită, până când sunt eliminați de apa de ploaie sau de umiditatea din aer.”

Nu doar ideea este grozavă ci și lucrările care înveselesc orașul. Gama de culori, arta execuției și mesajul picturilor, toate oferă retinei privitorului ceva unic. Nu ai cum să uiți ce vezi pe pereții clădirilor din Bacău, așa că merită să ajungi aici să le vezi.

Cam așa arată prin ochii noștri o fărâmă din picturile murale ale Bacăului. Sunt doar câteva din ceea ce noi am văzut, restul te lăsăm să le descoperi tu.

Dacă îți plac articolele noastre, poți da like paginii de facebook  sau să te abonezi la newsletter pentru a fi la curent cu toate noutățile.

Pe curând, dragi prieteni!

 


0 comentarii
5 likes
Articol precedent: Cum fu la Castelul „Iulia Hasdeu”Urmatorul articol: Sinaia și ale ei trenulețe în miniatură

Din aceeasi categorie

Adauga un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre noi

Suntem doi călători care, din drag de viaţă, oameni, locuri şi întâmplări, am creat acest blog să fie sursă de inspiraţie şi relaxare pentru aceia dintre voi care caută frumosul oriunde şi în orice creaţie a acestei lumi. Citeste mai mult

Cele mai noi articole
Categorii
Calendar
octombrie 2023
L Ma Mi J V S D
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031