Lacul Iacobdeal


Dacă anul ăsta, în planurile tale de vacanță, se află litoralul românesc, atunci îți dăm un pont de călătorie în zonă.

Nu părăsi litoralul doar cu amintirea lui. Vezi că în apropiere de localitatea Turcoaia, din județul Tulcea, se află Lacul Iacobdeal. Și nu departe de el, și Munții Măcin. Vei ochi două frumuseți în aceeași călătorie.

Până să ajungi la Lacul Iacobdeal, te vei bucura de lanuri întregi de floarea-soarelui și peisaje de podiș. Orizontul este atât de întins, încât ai impresia că nu mai ajungi niciodată la destinație. Soarele și temperatura prelungesc drumul, dar sunt nimic pe lângă praful pe care-l vei întâlni până la Lacul Iacobdeal.

La un moment dat, de la șoseaua principală, se pornește pe un drum neasfaltat al cărui praf îți va schimba culoarea mașinii. Ei, și ce, poate îți vei spune! Dar noi te avertizăm că ai destul de mers prin praf și chiar gropițe ! Așadar, fii pregătit pentru o asemenea experiență!

Lacul Iacobdeal

„a apărut în inima unei foste exploatări de granit a italienilor care s-au stabilit pe-aceste meleaguri în urmă cu 136 de ani. El a luat naştere în 1930, când, în urma unei dinamitări a uneia dintre galerii, apa din pânza freatică a năvălit la suprafaţă.”

Sunt câteva foișoare aici unde poți să-ți potolești foamea după ce ai făcut o baie de Soare.

De preferat ar fi să ajungi aici, la apus de Soare. Lacul se va vedea mai fain și niciun plescăit de-al vreunui înnotător nu-ți va tulbura liniștea. Depinde însă de tine ce-ți dorești.

Una peste alta, Lacul Iacobdeal este un obiectiv pe care, dacă ești în zona județului Tulcea, merită să-l vezi.

Cam așa arată prin ochii noștri o fărâmă din Lacul Iacobdeal.

Dacă îți plac articolele noastre și vrei să fii la curent cu toate noutățile, poți da like paginii noastre de facebook sau să ne urmărești pe Instagram.


0 comentarii
4 likes
Articol precedent: Ciclul progresului (2018)Urmatorul articol: Ce înseamnă să stai o țâră departe de oameni

Din aceeasi categorie

Adauga un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre noi

Suntem doi călători care, din drag de viaţă, oameni, locuri şi întâmplări, am creat acest blog să fie sursă de inspiraţie şi relaxare pentru aceia dintre voi care caută frumosul oriunde şi în orice creaţie a acestei lumi. Citeste mai mult

Categorii
Calendar
aprilie 2025
L Ma Mi J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930