Fiindcă a mai rămas ceva timp din vacanța de vară a copiilor, m-am gândit să vă zic de o locație unde să vă distrați în familie. E un loc tare fain, pe Valea Avrigului, în județul Sibiu.
Județul Sibiu este bogat în idei crețe și originale, iar una dintre ele este Park Brambura – Casa Întoarsă.
Dacă ajungi la Park Brambura, mergi și la Castelul de Lut- Valea Zânelor și Parcul Povestea Calendarului, dacă încă nu ai făcut-o. Sunt aproape una de alta.
Dar hai să vă zicem despre Park Brambura.
Noi am ajuns la el acum o lună, într-o zi din cursul săptămânii, când nu era foarte aglomerat, așa că ne-am putut distra în voie.
De crezi că e un parc doar pentru cei mici, să știi că ai să fii surprins când ajungi aici. Tot ce se întâmplă în interiorul acestui Park Brambura te va prinde și pe tine de năsuc.
Ce găsești aici? Păi, o casă întoarsă, vedeta parcului, de altfel, o terasă unde poți servi ceva, un loc de joacă pentru copii și o mică grădină zoologică pentru pitici. Într-un cuvând relaxare!
Casa Întoarsă, căci pentru ea ne-am abătut de la drumul nostru spre casă, e o nebunie curată care chiar te va amuza.
Noi am petrecut timp tare fain aici. Am avut un ghid tinerel, neplictisit și tare bucuros să ne deschidă toate ușițele de prin casă. Desigur, totul ne-a surprins. De la mobilă, covoare, flori și perdele, totul era de-a-ndoaselea.
Ne-am amuzat de tigaia cu ouă care făceau pe deșteptele în tigaia întoarsă, de ketchupul pontos, gata să se prelingă pe podea și de multe altele pe care nu vi le mai zicem, ca să nu vă stricăm bucuria de a le trăi pe pielea voastră.
Luați-i pe cei mici de mânuțe și trageți o fugă să vedeți Casa Întoarsă. O să le placă sigur și poate chiar și vouă, dragi părinți, dacă încă mai joacă în voi spiritul de copil.
Una peste alta, Park Brambura e un loc interesant de vizitat în această vacanță de vară care se apropie tiptil de final.
Cam așa arată, prin ochii noștri, o fărâmă din Park Brambura – Casa Întoarsă:
Dacă îți plac articolele noastre și vrei să fii la curent cu toate noutățile, poți da like paginii noastre de facebook sau să ne urmărești pe Instagram.