Piatra-Neamț și 5 obiective de văzut în 5 ore


Sunt călătorii și…. călătorii. Unele sunt mai darnice, altele mai zgârcite. Și dacă stăm strâmb și judecăm drept, de fapt, timpul este cel care dirijează totul. El dă și tot el ia. El, cu bagheta lui magică, regizează din culise toate călătoriile noastre prin viață. Despre una dintre ele vrem să vă spunem astăzi. E una care a durat puțin, dar care a fost extrem de plăcută. E una din acele călătorii care se aseamănă cu o esență de parfum dintr-o sticluță mică.

Așadar, dacă pașii te poartă prin orașul Piatra Neamț, dar timpul, zgârcitul, nu se îndură să-ți ofere mai mult timp pentru a poposi aici, nu te necăji. Sunt câteva chestii faine rău care te pot bucura extrem de mult, chiar dacă ai puțin timp la dispoziție, de pildă, doar vreo 5 ore.

Ce să faci 5 ore în Piatra-Neamț? Uite câteva ponturi!

Telegondola

Fără doar și poate, nu trebuie s-o ratezi, chiar dacă te-ai mai plimbat cu ea în toate anotimpurile. Nu doar că te ajută să urci pe vârful Dealului Cozla, de unde ai panorame superbe, cum ar fi lacul de acumulare Bâtca Doamnei, Muntele Pietricia și Masivul Ceahlău, dar când ajungi la destinație, îți oferă și posibilitatea unor plimbări interesante în zonă.

 

De pildă, către Statuia lui Flămânzilă

După ce cobori din telegondolă, în zonă vei găsi câteva tonete cu diverse suveniruri, clădiri abandonate și triste, dar și un drum care urcă spre Ceva. Acel ceva e un loc care îți oferă niște panorame frumoase și undeva, aproape de o pădure, o uriașă statuie din lemn care se scurge cu trupul într-o vale. E vorba de Statuia lui Flămânzilă.

Autoritățile din Piatra Neamț își doresc să construiască încă 4 astfel de statui care să reprezinte personajele din basmul „Harap-Alb” al lui Ion Creangă: Gerilă, Setilă, Ochilă și Păsări-Lăți-Lungilă. Deocamdată, noi l-am găsit doar pe Flămânzilă. Și da, merită să faceți o plimbare până la el.

Apoi, nu rata centrul orașului, mai exact, Curtea Domnească.

Curtea Domnească cuprinde un ansamblu de monumente istorice. Noi am zăbovit la Biserica domnească „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul” și la Turnul Clopotniță. Sunt obiective impunătoare și chiar te fac să te oprești în loc la ele.

Când intri în Biserica „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul” parcă intri într-o capsulă a timpului. Nu doar întunericul și liniștea îți dau această senzație, ci și picturile vechi pe care abia le zărești printre câteva fante de lumină. Edificiul a fost ridicat între anii 1497-1498, în stilul moldovenesc constituit în epoca lui Ștefan cel Mare, cu puternicele influențe ale arhitecturii gotice. Vei vedea, dacă ajungi aici, că merită să-ți odihnești sufletul nițel.

Turnul-Clopotniţă sau Turnul lui Ștefan cel Mare este considerat simbolul orașului Piatra-Neamț. Turnul a fost zidit în anul 1499, la un an după construcţia bisericii. Astăzi, în camera clopotelor, se regăsesc patru clopote: cel mare, din secolul al XVII-lea, are o sonoritate unică, unul din secolul al XIX-lea şi încă două clopote care sunt turnate recent.

Se spune că în Turnul lui Ştefan a locuit timp de 26 de ani moşul Gheorghe Lazăr, un adevarat pelerin, unic pentru viaţa lui duhovnicească.

Mecanismul primului ceas de mari dimensiuni al Turnului Clopotniţă a fost adus de la Viena în anul 1861. De-a lungul timpului mecanismul ceasului a fost schimbat de mai multe ori, iar cel existent a fost montat în anul 1920, prin contribuţia unor negustori din zonă.

Pentru că turnul a fost lovit de un fulger în vara anului 2022, vizitarea acestuia a fost suspendată temporar. Chiar și așa, merită să vă opriți și să admirați turnul care stă neclintit de atâtea veacuri, poate așteptându-vă chiar pe voi.

Și după ce ați văzut aceste monumente, mergeți într-un loc care va fi ca și o cireașă de pe tort: Cercul Gospodinelor.

Cercul Gospodinelor este cel mai vechi restaurant din Piatra-Neamț și unul dintre locurile cu cea mai frumoasă priveliște asupra orașului. Nu doar că am mâncat aici niște papanași grozav de gustoși, ci ne-am și bucurat de niște peisaje de vis. Să  vă mai zicem de ninsoarea care a venit ca un bonus pentru sufletele noastre de copii?! Nu! Lăsăm imaginile să vorbească în acest filmuleț!

Să aveți drumuri bune și experiențe frumoase, oriunde veți călători în lumea asta!

 Dacă îți plac articolele noastre, poți să ne urmărești pe FacebookYoutubeInstagram, sau să te abonezi la newsletter pentru a fi la curent cu toate noutățile.

Pe curând!


0 comentarii
4 likes
Articol precedent: Silver Linings Playbook (2012) – Scenariu pentru Happy-End (2012)Urmatorul articol: Mănăstirea Bistrița și Icoana făcătoare de minuni a Sfintei Ana

Din aceeasi categorie

Adauga un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre noi

Suntem doi călători care, din drag de viaţă, oameni, locuri şi întâmplări, am creat acest blog să fie sursă de inspiraţie şi relaxare pentru aceia dintre voi care caută frumosul oriunde şi în orice creaţie a acestei lumi. Citeste mai mult

Categorii
Calendar
aprilie 2025
L Ma Mi J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930