Muzeul Vivant – locul în care afli ce înseamnă viața monahală


E lesne de imaginat cum e viața monahală. Simplă nu e, în orice caz. Deși majoritatea măicuțelor au un chip senin și-o  vorbă blândă, asta nu vine dintr-un „dolce far niente”, dimpotrivă. Programul strict pentru efectuarea treburile zilnice fac din aceste femei, mereu în veștminte negre, niște ființe tare vrednice de laudă. Și nu doar vrednicia lor e lesne de observat, ci și traiul simplu din chiliile lor. Poate ai intrat în vreo chilie de-a vreunei măicuțe. Știi cum e: simplitate și iar simplitate. Dar dacă nu ai avut ocazia, uite un loc în care te poți dumiri: Muzeul Vivant din satul Agapia, județul Neamț.

Muzeul se află în apropierea mănăstirii, într-una dintre cele mai vechi case din satul Agapia. De cum intri în muzeu, pătrunzi parcă-ntr-o altă lume. Lumea monahală!

Clădirea principală a muzeului are un parter cu ziduri de piatră care vor să exemplifice cum trăiau  odinioară călugării la Agapia, înainte ca mănăstirea să devină de maici, și etajul unde sunt câteva camere care oglindesc chiliile unei mănăstiri.

Mobilier și covoare vechi, icoane, cărți de rugăciuni, războiul de țesut, toate se află în cămăruțele muzeului, într-o liniște deplină.

Parterul muzeului este special. Când pășești aici, se deschide o tăcere adâncă pe care o înțelegi doar dacă zăbovești nițel. Mult tare ne-a plăcut partea aceasta de muzeu. Aici am găsit una dintre cele mai frumoase raze de lumină din peregrinările noastre. Aceasta își găsise calea de a se strecura în încăpere printr-o cruce decupată în oblonul din lemn care acoperea o fereastră mică. Imaginea acestei ferestre este prima amintire care ne vine în minte când vorbim despre Muzeul Vivant. Vei înțelege mai bine ce spunem și impactul pe care-l are, când vei da cu ochii de ea.

Lângă muzeu, în curtea lui, se află și un atelier de olărie, care poate fi de asemenea vizitat. Acesta vorbește despre una dintre îndeletnicirile măicuțelor care viețuiesc la Agapia. Atelierul a funcționat până în anul 1960, activitatea lui reluându-se după 53 de inactivitate.

Muzeul Vivant trebuie vizitat, dacă ajungi la manăstirea Agapia. Nu este genul de muzeu pe care ți-l închipui. Este mai degrabă o mănăstire în miniatură.

Așadar, dacă vrei să ai parte de vizitarea unui muzeu într-o altfel de accepțiune, Muzeul Vivant este,  fără doar și poate, unul care merită vizitat.

Dacă îți plac articolele noastre, poți să ne urmărești pe FacebookYoutubeInstagram,sau să te abonezi la newsletter pentru a fi la curent cu toate noutățile.

Pe curând, prieteni!


0 comentarii
0 likes
Articol precedent: 3 motive pentru care să mergi în satul monahal AgapiaUrmatorul articol: De ce să mergi în Reghin, orașul viorilor

Din aceeasi categorie

Adauga un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre noi

Suntem doi călători care, din drag de viaţă, oameni, locuri şi întâmplări, am creat acest blog să fie sursă de inspiraţie şi relaxare pentru aceia dintre voi care caută frumosul oriunde şi în orice creaţie a acestei lumi. Citeste mai mult

Categorii
Calendar
februarie 2024
L Ma Mi J V S D
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
26272829