Și dacă ar fi să facem un top al orașelor europene pe care le-am văzut vara asta, Strasbourg ar fi printre primele trei. Pe care loc nu putem spune încă, însă ce putem sigur spune, e că ne-a sucit mințile pentru totdeauna.
Cu toții am auzit de Strasbourg, căci aici se află sediul Parlamentului European. Citisem și despre frumusețea lui, însă abia când l-am luat la pas, ne-am convins cu adevărat.
Strasbourg este orașul nostru preferat din Franța. Oricâte vom mai vedea de aici înainte, nicunul nu va fi mai frumos ca el. Pentru că se află în estul Franței, deci se învecinează cu Germania, spiritul Germaniei bântuie prin orășelul Strasbourg. Poate de asta ne-a plăcut atât de mult!
Împreună cu prietenul nostru am petrecut doar o zi în acest oraș, deși am fi vrut mai mult, însă timpul în călătorii se dovedește uneori zgârcit, așa că, ne-am mulțumit doar cu o zi, dar una de vis.
Dacă ajungi în Strasbourg, sunt câteva obiective turistice pe care trebuie să le vezi neapărat. De pildă, cartierul Le Petit France și catedrala Notre Dame. Pe acestea noi am reușit să le vizităm pe îndelete, restul orășelului l-am vizitat cu un trenuleț pe care l-am luat din apropierea catedralei. Cu el am reușit să mai vedem și alte locuri frumoase din Strasbourg.
Cartierul Le Petit France este cel mai frumos loc din tot ce am văzut în Franța. Când ajungi în acest loc, parcă pătrunzi într-un basm. Acest loc este, din anul 1988, parte a patrimoniului mondial UNESCO.
Zonă este plină de căsuțe, vechi și colorate, care îți fură pe loc privirea. În acest loc, timpul pare a se opri în loc, pentru a da călătorului tot ce-i mai frumos în Strasbourg. Această parte veche a orașului este traversată de Râul Ille, pe care vaporașele plimbă turiștii îndrăgostiți de frumusețea zonei. Aici e un pic de Rai pe Pământ.
Din Le Petit France te dai cu greu plecat, atât de frumos este. După ce îți smulgi inima din acest loc, vizitează catedrala Notre Damme. Construită în stil gotic, între anii 1176-1439, catedrala te uimește cu măreția ei și, desigur, cu celebrul ceas astronomic. Dacă ajungi aici, fii pe fază la 12.30 când, în fiecare zi, ceasul astronomic oferă un spectacol inedit. Vei avea ocazia să vezi cum funcționează mecanismul acestui ceas care datează din anul 1842.
În Piața Centrală, de unde se poate lua trenulețul care te plimbă prin Strasbourg, se află și o casă celebră, despre care se zice că este cea mai frumoasă din Strasbourg. Este casa Kammerzell, azi, monument istoric.
Dacă ai doar o zi la dispoziție să vizitezi orașul Strasbourg, cam acestea ar fi locurile pe care nu trebuie să le ratezi.
Nu rata plimbarea cu trenulețul, căci va fi un prilej bun de traversa câteva poduri și străduțe din oraș care te vor aduce mai aproape de Strasbourg și oamenii lui.
De departe, Strasbourg este pe primul loc în preferințele noastre când vine vorba de Franța. Iată de ce Strasbourg e un pic de Rai pe Pământ.
Cam așa arată, prin ochii noștri, o fărâmă din Strasbourg:
Dacă îți plac articolele noastre și vrei să fii la curent cu toate noutățile, poți da like paginii noastre de facebook sau să ne urmărești pe Instagram.
Pe curând!