Ce-ar fi istoria dacă ar cuprinde numai fapte mărețe? O bulă cu picățele roz, în imaginația mea. Dar nu, ea este însăși viața, viața cu toate ale ei, bune și mai puțin bune.
Astăzi vă propun o fărâmă din istoria lumii, mai exact ce a însemnat Holocaustul dar și ce au trăit oamenii lui.
„Încearcă să-ți imaginezi că mâine vine cineva și-ți spune că trebuie să-ți părăsești casa, că părinții îți sunt luați de lângă tine și nu știi dacă sau când îi vei mai vedea. Și până la urmă, totul se termină și supraviețuiești. Apoi afli că ai rămas singur. Nu mai ai părinți. Nu mai ai familie. „, așa își începe povestea unul dintre supraviețuitorii Holocaustului.
E un exercițiu de imaginație pe care tu din fericire îl poți încerca, dar pe care alții, din păcate l-au trăit.
Subiectul documentarului este Oskar Gröning și procesul său.
Oskar Gröning este cel care a contribuit la un episod îngrozitor din istoria Holocaustului, fără să-și fi primit vreo pedeapsă.
Ca întotdeauna, „simplii pioni sunt pedepsiți iar capii sunt lăsați să scape.” Oskar Gröning a fost doar o rotiță din sistem însă fără ea sistemul nu ar fi funcționat.
Nu e o poveste nouă, știm cu toții și despre Lagărul de la Auschwitz, însă istoria povestită de supraviețuitori te mișcă peste măsură.
Care sunt poveștile adevărate le puteți afla din documentarul „Contabilul de la Auschwitz”.
Viața nu e doar despre baloane colorate pe cerul senin, ci și despre tânguirea semenilor care au fost încercați de istorie, așa că merită să îl vizionați căci „fără istorie nu există memorie și fără memorie nu există viitor.” Vizionare plăcută!
https://www.youtube.com/watch?v=GzwDqFPRSLo
Dacă îți plac articolele noastre și vrei să fii la curent cu toate noutățile, poți da like paginii noastre de facebook sau să ne urmărești pe Instagram.
Pe curând!