Ascensiunea Imperiilor: Otomanii – Mehmed vs Vlad


Doar dacă nu vrei, nu găsești seriale bune pe Netflix.

Deunăzi însă mi-am rezervat timp pentru sezonul al doilea al serialului Ascensiunea Imperiilor: Otomanii. Are doar 6 seriale, și dacă nu ai văzut deja primul sezon, să știi că serialul este unul documentar care îmbină foarte fain cea de-a șaptea artă cu istoria.

Dacă primul sezon se ocupă de cucerirea Constantinopolului de către sultanul Mahomed al II-lea, cel de-al doilea sezon are ca temă lupta dintre Mahomed al II-lea și Vlad Țepeș, renumitul nostru conducător valah.

Povestea începe din momentul când Vlad Dracul îi oferă pe cei doi fii ai săi, Vlad (Vlad Țepeș) și Radu, sultanului Mahomed al II-lea, pentru a risipi neîncrederea pe care acesta din urmă o avea față de el. Și de aici intrăm încet, încet în istoria poporului nostru din secolul al XV-lea.

Mai exact, asistăm la ascensiunea lui Vlad, care, din copilul supus Imperiului Otoman, devine treptat un răzvrătit, apoi domnitor al Țării Românești.

În serial apar și actori și istorici români, ceea ce face serialul chiar și mai interesant de urmărit. Astfel, îi puteți vedea pe actorii Daniel Nuță, Radu Micu, istoricii Andrei Pogăciaș și Mihai Hasan.

Se spune despre serie că este cea mai bună variantă video a vieții lui Vlad Țepeș. Dacă e așa sau nu, rămâne să vedeți după ce veți fi parcurs cele 6 episoade.

Ca să vă faceți o idee despre cel de-al doilea sezon al serialului Ascensiunea Imperiilor: Otomanii – Mehmed vs Vlad, vă las un link către trailer.

Vizionare plăcută!

Dacă îți plac articolele noastre, poți da like paginii de facebook  sau să te abonezi la newsletter pentru a fi la curent cu toate noutățile.

Pe curând!


0 comentarii
9 likes
Articol precedent: Cea mai de treabă persoană pe care o cunoscUrmatorul articol: Ceva ce m-a dat pe spate în anul 2022

Din aceeasi categorie

Adauga un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre noi

Suntem doi călători care, din drag de viaţă, oameni, locuri şi întâmplări, am creat acest blog să fie sursă de inspiraţie şi relaxare pentru aceia dintre voi care caută frumosul oriunde şi în orice creaţie a acestei lumi. Citeste mai mult

Categorii
Calendar
martie 2025
L Ma Mi J V S D
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31