Amu, ca să pătrunzi în inima Transilvaniei, trebuie să ajungi la Cluj. Și pe cuvânt că nu o să regreți!
Când am ajuns aici, acum doi ani, am avut un feeling de freeeedoom, în adevăratul sens al cuvântului: spații largi și oameni de toate culorile și orientările sexuale. Prima senzatie? Toată populația României e la Cluj! De ce? Cred că din pricina Untoldului! Așa că, cel mai fain moment de venit la Cluj e atunci când este Festivalul Untold, numai pandemia să treacă!
Atâta tineret pestriț nu vezi întreaga ta viață și oricât de gârbovit te-ai simți în acele clipe, întinerești instantaneu. Frumos tare Clujul!
Am ales doar două obiective de vizitat ca să ne rămână timp pentru hoinăreală pe străzi.
Noi suntem cuceriți mereu de arhitectura clădirilor și mai ales de poveștile lor, iar Clujul îți oferă destule motive să-l alegi pentru a-l vizita. De pildă, Grădina Botanică cu cel mai mare nufăr din lume sau Muzeul Etnografic „Romulus Vuia”, un muzeu în aer liber cu niște căsuțe foarte drăguțe.
Aaaa, și cel mai bun „însiropat” îl mănânci în Cluj. (e o grozavă prăjitură cu nucă, cât despre felul în care este servit, las fotografia să îți vorbească) Trebuie să-l deguști!
Cam așa arată, prin ochii noștri, o fărâmă din Cluj:
Dacă îți plac articolele noastre și vrei să fii la curent cu toate noutățile, poți da like paginii noastre de facebook sau să ne urmărești pe Instagram.
Pe curând!