Fiecare mănăstire are o poveste, iar cea a mănăstirii Mihai Vodă este una încărcată de-a dreptul de istorie. Nu știu dacă știai, dar această mănăstire a fost și este închinată marelui voievod Mihai Viteazul. De ce? Hai să-ți povestesc.
Mănăstirea Mihai Vodă din Turda a luat ființă în anul 2002, la propunerea Înaltpreasfințitului Mitropolit Bartolomeu Anania.
De ce în Turda o astfel de mănăstire? E lesne de înțeles. În locul unde s-a ridicat mănăstirea a fost ucis Mihai Viteazul.
Poate știți deja povestea sfârșitului marelui voievod care a unit pentru prima dată cele trei principate românești Țara Românească, Transilvania și Moldova. De nu, mănăstirea Mihai Vodă este cel mai bun loc în care veți descoperi toată povestea.
Mănăstirea Mihai Vodă din Turda
este o copie arhitecturală a vechii mănăstiri Mihai Vodă din București, ctitorită de voievod în 1591 pe când era ban al Craiovei.
Noi când am ajuns aici era o liniște de mormânt, așa cum se găsește mai peste tot în lăcașurile sfinte. Niciun grup de turiști nu ne-a tulburat liniștea, așa că am putut cerceta locul în liniște.
Biserica e tare frumoasă, iar incinta care formează corpul mănăstirii îți oferă prin aleile sale destulă liniște ca să fii cu tine și să te apropii de Dumnezeu.
Chiar lângă mănăstire se află și un obelisc înalt de 1601 cm, închinat marelui Voievod Mihai Viteazul și desigur mărmântul acestuia.
Mănăstirea Mihai Vodă din Turda
nu este doar un loc în care să te refugiezi pentru un strop de liniște, ci și un pic de istorie explicată și exemplificată.
Așadar, poate fi un loc care să-i ajute pe cei mici să înțeleagă mai bine istoria și să nu o uite prea ușor.
Dacă îți plac articolele noastre, poți da like paginii de facebook sau să te abonezi la newsletter pentru a fi la curent cu toate noutățile.
Pe curând!