Cetățile spun povești atât de faine, încât chiar nu merită ocolite. Oriunde te poartă pașii în călătoriile tale, dacă treci pe lângă vreuna, oprește-te și viziteaz-o. Vei descoperi cât de fain e să te întorci în timp.
Una din cetățile pe care aproape toți călătorii au vizitat-o este cetatea Râșnov. Stă cocoțată mândră de sute de ani pe un deal calcaros. Nu ai cum să n-o vezi dacă treci prin zonă.
Cetatea Râșnov controla, odinioară, prin poziția sa strategică accesul în Transilvania dinspre Valea Râșnoavei.
Istoria ne spune că până la mutarea vămii de la Rucăr la Bran și construirea cetății Bran pentru protejarea vămii regale la sfârșitul secolului al XIV-lea, cetatea Râșnov a fost prima fortificație lângă drumul Branului, după intrarea în Transilvania.
A avut rol strategic și atunci, și are și acum importanța ei de necontestat.
Îți ia ceva timp s-o vizitezi, de aceea rezervă-ți timp suficient dacă ajungi aici. În interiorul cetății ai destule încăperi de văzut. Se află acolo și un muzeu de artă feudală care o să-ți placă. Dacă nu ție, cel puțin copiilor tăi, sigur. Te vei relaxa pe aleile din interiorul cetății, cu condiția să nu mergi într-o zi de vară nebună cum am mers noi. Ai și câteva locuri de unde îți poți achiziționa niște souveniruri, dacă îți place să faci asta pe unde călătorești.
După ce ai pășit prin fiecare colțișor al cetății, îți poți rezerva și timp pentru privit și admirat. Priveliștile care ți se aștern sub ochi sunt de-a dreptul superbe. Știi ce zic, dacă ai fost aici. De nu, e vremea! O să-ți placă!
Cetatea este renumită nu doar datorită poziției și frumuseții, ci și pentru faptul că aici s-au filmat destule filme renumite. Aici se organizează anual și Festivalul de Film Istoric. Aviz amtorilor de film!
Una peste alta, Cetatea Râșnov este un obiectiv turistic musai de văzut.
Cam așa arată, prin ochii noștri, o fărâmă din…
Cetatea Râșnov
Dacă îți plac articolele noastre și vrei să fii la curent cu toate noutățile, poți da like paginii noastre de facebook sau să ne urmărești pe Instagram.