Tinovul Mohoș – „ciudățenia” de lângă Lacul Sfânta Ana


Lacul Sfânta Ana a fost de câteva ori destinația noastră, dar niciodată nu am știut că în apropiere de el se află Tinovu Mohoş.

Tinovul Mohoș – „ciudățenia” de lângă Lacul Sfânta Ana…

se află în comuna Cozmeni, județul Harghita și este obiectivul turistic pe care ți-l recomandăm astăzi.

Tinovul Mohoș este o mlaștină formată într-un crater vulcanic. Mai exact se află în partea de sud-est a conului vulcanic Ciomatu Mare, în craterul Mohoş, craterul geamăn mai bătrân al Lacului Sfânta Ana.

Noi habar n-aveam că Masivul Ciomatu Mare are două cratere vulcanice. Într-unul s-a format Lacul Sfanta Ana, de altfel singurul lac vulcanic din Romania, iar in celălalt s-a format acest tinov sau mlaştină acoperită de muşchi şi specii de plante rare, despre care am aflat că sunt relicte din era glaciară.

În zonă se află şi o pădure de pini pitici, care din păcate a fost distrusă de o insectă ticăloasă.

Senzaţia noastră, când ne-am plimbat prin rezervaţie, a fost una stranie. Parcă eram într-un film apocaliptic.

Cum s-a format acest tinov?

Păi, „se spune că în momentul unei erupții, în craterul în care se găsește astăzi Tinovul Mohoș, s-a format un lac; ulterior, vulcanul a erupt din nou (de data aceasta prin cel de-al doilea crater), iar cenușa a fost aruncată în lac. Lacul a fost colmatat și a dus la dezvoltarea mușchiului de turbă, care atinge pe alocuri chiar si 20 de metri adâncime.”

Nu e glumă „ciudățenia” de aici, iar sfatul nostru este să fiți foarte atenți pe unde călcați. Respectați potecile amenajate și mai ales indicațiile ghidului, altfel s-ar putea să trăiți un pic de spaimă memorabilă.

Apropo de nenea ghid, aici am întâlnit unul dintre cei mai haioși ghizi turistici de peste tot pe unde am umblat. Nu știm cum îi zice pe nume, dar mustața lui ascunde cele mai faine glume pe care ți le poate spune un ghid.

Toată vizita prin rezervația botanică se face pe diverse podețe și desigur cu mare băgare de seamă. Veți vedea aici și două ochiuri de lac, reminescențe ale lacului de crater antic.

În fiecare oră la și un sfert, se pornește în rezervație, așa că ar fi bine să fiți cu ochii pe ceas și mai apoi pe unde pășiți. Nouă ne-a plăcut experiența, așa că v-o recomandăm.

Cam așa arată, prin ochii noștri, o fărâmă din Tinovul Mohoș.

Dacă îți plac articolele noastre și vrei să fii la curent cu toate noutățile, poți da like paginii noastre de facebook sau să ne urmărești pe Instagram.

Pe curând dragi prieteni!


15 likes
Articol precedent: Porțile SecuieștiUrmatorul articol: Pasul Țengheler

Din aceeasi categorie

Adauga un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre noi

Suntem doi călători care, din drag de viaţă, oameni, locuri şi întâmplări, am creat acest blog să fie sursă de inspiraţie şi relaxare pentru aceia dintre voi care caută frumosul oriunde şi în orice creaţie a acestei lumi. Citeste mai mult

Translate
Cele mai noi articole
Categorii
Calendar
decembrie 2021
L Ma Mi J V S D
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031