Vara ne place să mergem spre clădiri vechi care spun povești. Pe de o parte ne ferim de arșița soarelui, pe de altă parte ne potolim setea de povești adevarate. Așa că, de multe ori pornim la drum doar pentru a păși în case de poveste. Una care ne-a pus la drum, a fost casa pictorului Theodor Aman.
Chiar dacă nu ești pasionat de pictură, să știi că merită să ajungi în casa lui Aman. Theodor Aman fost pictor, grafician, sculptor, pedagog și academician român, întemeietor al primelor școli românești de arte frumoase de la Iași și București. A fost și inițiatorul primelor saloane de artă care au purtat denumirea de Expoziția Artiștilor în Viață.. Așa că, lui datorăm ideea de spațiu în care sufletul și privirea se pot bucura în tihnă de culori și frumos.
Istoria plasticii românești vorbește despre Theodor Aman că este primul artist modern în adevăratul sens al cuvântului. Așa că, ai destule motive să ajungi să-i calci pragul casei.
Casa lui Aman a fost construită în perioada februarie 1868 – octombrie 1869, în stil pompeian și era, la acea vreme, o locație mondenă unde se întâlnea protipendada Bucureștiului. Casa este astăzi monument istoric și muzeu.
Este o poveste interesantă legată de această casă. Theodor Aman și-a dorit ca după moartea sa, casa să devină muzeu. Îndeplinirea dorinței a rămas pe umerii Anei Aman, soția pictorului. Astfel, în 1904, clădirea, colecția de pictură și gravură, instrumentele de lucru și mobilierul reședinței Aman au intrat în posesia statului printr-un act de vânzare. Statul prelua împrumutul de 70.000 lei cu care era grevat imobilul familiei Aman și-i asigura dnei Aman o pensie viageră de 800 lei lunar.
Dar dincolo de toată povestea asta, clădirea este una cu totul deosebită. Și nu datorită doar tablourilor care se află în interiorul ei, ci și arhitecturii deosebite și amenajării ei interioare.
În interiorul casei se află pictură murală, vitralii, stucaturi, tavane pictate, lambriuri și mobilier sculptate, toate realizate conform viziunii artistului Aman.
Pe lângă toate acestea, muzeul deține 165 de lucrări de pictură în ulei pe pânză sau pe panouri din lemn, obiecte ce au aparținut artistului.
Casa cuprinde atelierul de pictură al artistului cu ustensilele de lucru, biblioteca sa cu o parte dintre cărți, panoplia cu arme (puști și pistoale orientale cu intarsii de alamă, fildeș sau sidef), vase românești sau orientale – toate creând o fărâmă din universul în care Theodor Aman a trăit.
Casa Theodor Aman este una dintre cele mai frumoase reședințe particulare ale Bucureștiului de secol 19 și păstrează încă în interiorul ei atmosfera perioadei Belle Epoque – perioada modernă, cu salturi marcante în toate domeniile și viață tihnită până la începutul Primului Război Mondial.
Trebuie să ajungi aici, dacă ești pasionat de cultura noastră și personalitățile ei. Odată ce pătrunzi în clădire, pătrunzi într-un alt univers, unul pe care merită să-l cunoști. Uite, îți lăsăm aici un scurt filmuleț cu ce am surprins la fața locului.
Dacă îți plac articolele noastre, poți să ne urmărești pe Facebook, Youtube, Instagram, sau să te abonezi la newsletter pentru a fi la curent cu toate noutățile.
Pe curând!




