De ce să vizitezi biserica Sfântul Emeric din Ghelința 


Deși am străbătut mulți kilometri și am adunat în suflet amintiri cât pentru o viață, țărișoara noastră continuă să ne surprindă cu locuri inedite.

Astăzi vrem să îți povestim despre unul dintre ele. Este vorba despre biserica Sfântul Emeric din Ghelința.

 

De ce să vizitezi biserica Sfântul Emeric din Ghelința?

Ai destule motive, crede-ne pe cuvânt.

Biserica este una romano-catolică și se află în satul Ghelința din județul Covasna. Înainte de a porni către ea, află dacă persoana, care înlesnește vizitarea bisericii, este disponibilă. Și apoi pune-te la drum.

Noi am vizitat-o de curând și tare încântați am fost. Pentru noi a fost prima biserică de acest gen pe care am văzut-o. Și când spunem asta, ne referim la tavanul casetat din lemn pe care aceasta îl are.

Biserica este veche, de prin secolul al XIII-lea. Când intri în ea și îți ridici la un moment dat privirea spre tavan, rămâi fără cuvinte. Acolo se află una din piesele de rezistență ale bisericii.

De altfel, biserica este una dintre cele mai valoroase  biserici fortificate din județul Covasna.

Ce ne-a impresionat pe noi cel mai mult a fost tavanul casetat din lemn,  format din 103 casete, pictate cu motive florale și heraldice, unele datând chiar din anul 1629.

 

Apoi, pereții bisericii. Ei cuprind fresce încă vizibile, datate de prin secolele XIV–XV, considerate, azi, printre cele mai bine conservate fresce din Transilvania. Scenele reprezintă legenda Sfântului Ladislau în lupta împotriva cumanilor.

Speciale sunt și altarul, dar și balconul orgii care este pictat.

Întreaga biserică este o îmbinare de mai multe stiluri arhitecturale: romanic, gotic, renascentist și baroc. Poate de aceea este atât de specială.

Dacă te-am convins de frumusețea ei, rezervă-i un loc în planurile tale de călătorie. Astfel de locuri nu dezamăgesc niciodată.

Dacă îți plac articolele noastre și vrei să fii la curent cu toate noutățile, poți da like paginii noastre de facebook sau să ne urmărești pe Instagram.

Pe curând!


0 comentarii
6 likes
Articol precedent: Un loc fain de vizitat în județul CovasnaUrmatorul articol: Zăbala, locul cu cele mai frumoase lăzi de zestre

Din aceeasi categorie

Adauga un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre noi

Suntem doi călători care, din drag de viaţă, oameni, locuri şi întâmplări, am creat acest blog să fie sursă de inspiraţie şi relaxare pentru aceia dintre voi care caută frumosul oriunde şi în orice creaţie a acestei lumi. Citeste mai mult

Cele mai noi articole
Categorii
Calendar
septembrie 2023
L Ma Mi J V S D
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930