Ce să vizitezi dacă ajungi în Oravița

Ce să vizitezi dacă ajungi în Oravița

Ce să vizitezi în Oravița, poate fi o întrebare care îți va încolți în minte, dacă ajungi prin zonă.

Pentru că noi am ajuns aici, îți oferim două obiective turistice pe care te sfătuim să nu le ratezi.

Întotdeauna ne-au plăcut călătoriile departe de casă. Ele nu sunt doar simple călătorii. Când pornești spre locuri mai îndepărtate, pornești de fapt într-o aventură. Nu știi ce-ți așterne timpul în cale iar asta face călătoria palpitantă.  Știi doar că vrei să întreprinzi o călătorie, una specială.

Specială pentru noi a fost și Oravița. Orașul, situat în județul Caraș-Severin, este unul mic. Și azi mi-l amintesc încă bine, acum când vă scriu despre el.

Era într-un weekend când am ajuns aici.

O liniște adâncă îți pătrundea până în măduva oaselor. Nu ne-a displăcut asta, deloc, dar am fi vrut să întâlnim oamenii locului. Ne place să interacționăm cu ei, să ascultăm poveștile lor. Apropo de asta, chiar dacă nu am avut parte prin Oravița de povești, am rămas cu una tare faină de la gazda unde ne-am cazat. Aaa, și eu acolo am băut cel mai bun vin din viața mea.

Dacă intenționați să mergeți, scrieți-ne și vă vom oferi o cazare tare faină cu oameni faini.

Ce să vizitezi dacă ajungi în Oravița

Și dacă Oravița este o destinație la care vreți să ajungi, vă recomandăm să vizitați Prima farmacie montanistică din țărișoara noastră dar și Primul Teatru din România, Teatrul „Mihai Eminescu”.

Ambele obiective turistice au povești faine de spus.

Dacă doriți să le vizitați, informați-vă dinainte de numărul de telefon la care va trebui să vă anunțați vizita. Cei care se ocupă de asta sunt tare amabili. Vor veni negreșit să vă spună poveștile acestor întâmplări prețioase de pe teritoriul Banatului.

Și dacă ajungeți aici, nu ratați Lacul Ochiul Bei.  E de o frumusețe aparte. Culoarea lui divină te va urmări toată viața.

Oravița este un oraș liniștit unde te vei simți tare fain, cu condiția să iubești liniștea.

Cam așa arată prin ochii noștri o fărâmă din Oravița.

Dacă îți plac articolele noastre, poți da like paginii de facebook  sau să te abonezi la newsletter pentru a fi la curent cu toate noutățile.

Pe curând, dragi prieteni!

doicalatori

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *