Uite ARO, nu-i ARO!

Uite ARO, nu-i ARO!

Uite ARO, nu-i ARO!

Cam tot ce a fost bun în economia noastră, după 1989, încet dar sigur, s-a risipit ca un vis. Dar nu despre asta vreau să vorbesc căci mă întristez prea tare, ci despre ceva ce ne amintește de vremurile bune, când ARO era una din mândriile fiecărui român.

Acum 3 anișori, pe o ploaie nebună, am ajuns la Câmpulung Muscel.

Ne doream mult să vizităm Muzeul Automobilului Românesc, așa că ploaia nu ne-a făcut să renunțăm. Îmi amintesc și azi cum turna cu găleata iar noi eram singurii nebuni la poarta muzeului.

La fel de bine îmi amintesc și cum poarta era pecetluită cu un lacăt mare cât toate zilele din calendar.

Un nene care a trecut pe lângă noi s-a uitat lung, motiv pentru care am îndrăznit să-i potolesc curiozitatea cu o întrebare: „Noi mai avem vreo șansă să vizităm muzeul pe o așa ploaie? Zice, da, cum să nu! Îi zic lui X-lescu (i-am uitat numele) să vină cu cheia să vă deschidă.” Nu a venit X-ulescu ci tot ‘mnealui.

Între timp se oprise și ploaia, pesemne că Providenței i se făcuse milă de noi. S-a deschis poarta si asta fu tot.

Ne-am plimbat prin curtea muzeului, generoasă de altfel, și precum copiii, ne-am pozat cu toate mașinile.

Uite ARO, nu-i ARO!…

A fost faină experiența dar habar n-am de ce ne-a plăcut așa mult. În afară de niște mașini vechi, nu am văzut  mai nimic căci ‘mnealui uitase să aducă și cheia care ne deschidea ușa către muzeul interior, așa că am rămas cu ce am văzut în outdoor.

Nu știm dacă azi s-o mai putea vizita măcar cât am văzut noi, dar dacă ajungeți prin zonă nu ratați Muzeul ARO care e o fărâmă din România, o fărâmă din brand-ul nostru național.

Cam așa arată, prin ochii noștri, puținul ce l-am văzut din Muzeul ARO.

Dacă vă plac articolele noastre, puteți da like și paginii de facebook pentru a fi la curent cu toate noutățile.
Pe curând, dragi prieteni!

doicalatori

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *