Și când crezi că ceva nu se va mai întâmpla, vine viața și îți dă o lecție taman invers


Suntem atât de mititei și naivi uneori. Credem că putem, cu mintea noastră isteață, să ne plănuim viața. Nimic mai fals. Când ne iese, este pentru că Providența a vrut asta. Dar uităm cât suntem de mici și ne dăm rotunzi cât o zi întreagă cu toate ale ei.

Viața are cursul ei bine trasat, înainte de a te naște. Poate crezi, poate nu. E alegerea ta. Eu am ales să cred că cea mai mare parte din ce ni se întâmplă e menit a fi doar pentru noi.

Așa cum sufletele pereche deși nu se caută, se găsesc totuși într-o bună zi, așa e și cu tot ce ni se întâmplă. E un timp și un loc pentru toate care se petrec în viața noastră. Și toate astea, desigur, uneori fără voia noastră.

Viața este un dar surprinzător în fiecare zi. Uneori ne surprinde plăcut și ne aduce zâmbete. Alteori ne pune la pământ, la pachet cu ceva durere și lacrimi. Așa e ea, uneori. Când binedispusă, când cu toane. Și tocmai de asta e așa faină! Viața e una! Trebuie să o trăim cu toate ale ei! Nu avem de ales! Nu avem cum să refuzăm darul pe care l-am primit pentru o singură dată în astă lume. Nu mai zic dacă ești pe lista norocoșilor acestei lumi, și-l mai primești odată. Așa cum l-am primit eu, în acest an nebun. De asta îți zic:

Și când crezi că ceva nu se va mai întâmpla, vine viața și îți dă o lecție taman invers.

O poți lua din nou de la capăt!

În tot răul ce ți se poate întâmpla, mereu e o fărâmă de bine care-ți schimbă viața. Descoperi alte înțelesuri, alți oameni, alte trăiri, care împreună te fac alt om. Un om pe care-l iubești mai mult ca înainte. Un om cum ți-ai dorit mereu să fii.

Clipa care schimbă totul, e clipa când ești mai încrezător în viață, mai încrezător în Dumnezeu, mai încrezător în tine!

Și azi e ziua când toate sunt chiar așa. Pornim din nou în călătorie, prima dată, după un repaus de 6 luni.

Să crezi, acesta e marele secret!

Pe curând, cu noi povești de călătorie, de astă dată de peste hotare. Nădăjduim să fie frumoase și interesante!

Dacă îți plac articolele noastre și vrei să fii la curent cu toate noutățile, poți da like paginii noastre de facebook sau să ne urmărești pe Instagram.


0 comentarii
9 likes
Articol precedent: Fă întotdeauna, mai ales, ce-ți spune inimaUrmatorul articol: Cum să vizitezi 3 țări în 11 zile

Din aceeasi categorie

Adauga un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Despre noi

Suntem doi călători care, din drag de viaţă, oameni, locuri şi întâmplări, am creat acest blog să fie sursă de inspiraţie şi relaxare pentru aceia dintre voi care caută frumosul oriunde şi în orice creaţie a acestei lumi. Citeste mai mult

Translate
Cele mai noi articole
Categorii
Calendar
august 2022
L Ma Mi J V S D
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031