Sunt locuri, în țărișoara noastră, cu adevărat de poveste. Așa că, ai suficiente motive să pleci la drum, mai ales toamna. De ce toamna? Păi, pentru că niciun anotimp nu este mai colorat ca el.
Vă povesteam în ultima postare de satele Peștera și Măgura, din județul Brașov. Ei, nu departe de ele se află Șirnea și Ciocanu. Despre ele vrem să vă povestim astăzi.
La doar 20 de km de Peștera, se află satul Șirnea. Este un sătuc mic, situat în comuna Fundata, din județul Brașov. Șirnea este primul sat turistic din România și preferatul nostru, la pachet cu satul Ciocanu.
La Șirnea ajungi ușor. Dacă vii dinspre Brașov, atunci el se află pe partea dreaptă. Ai și un panou acolo care îți oferă câteva informații legate de sătuc.
Și apoi, pe un drum care coboară lin, pătrunzi în povestea acestui sătuc. Și chiar e poveste. Un tunel format din copaci aurii te va conduce spre o fărâmă de Rai. Pentru noi Șirnea e Raiul pe Pământ.
În Șirnea să mergi doar dacă vrei să te rupi de lume. Când intri în Șirnea, dai de o oază de liniște. Aici se aude doar vântul și talanga văcuțelor. Puține locuri sunt în țara noastră ca Șirnea. Am gustat și din ceața dimineții, și din Soarele amiezii. Și mai ales ne-am lăsat sufletele să zburde la vale și la deal.
Ce poți să faci în Șirnea? Păi, să te relaxezi sau să faci drumeții, fie pe jos, fie cu mașina. Noi le-am experimentat pe toate. Am luat mai întâi vântul în piep și la pas drumurile care șerpuiesc prin sat, apoi am traversat satele cu mașina.
Atât Șirnea, cât și Ciocanu sunt de vis, iar drumurile te poartă ca printr-un labirint. Unele sunt cu unghi foarte închis, așa că dacă ai rău de treaba asta, ia-ți o pastiluță înainte de a porni la drum. Sunt destule curbe pe acolo, însă peisajele sunt de basm. Ai să vezi.
Plimbarea cu mașina, prin satele Șirnea și Ciocanu, a fost pentru noi una de top, așa că ți-o recomandăm și ție. Îți va umple sufletul de frumusețe și liniște. Văile și dealurile, unde parcă Cineva de Sus a aruncat căsuțele la întâmplare, Munții Bucegi, Piatra Craiului și toată liniștea aia nebună, te copleșesc de-a dreptul.
Ne-au plăcut mult Șirnea și Ciocanu, atât de mult, încât înainte de plecarea spre casă, am mai făcut o plimbare prin ele. Le cunoaștem ca-n palmă și le-am cuibărit în sufletele noastre pentru totdeauna.
După ce vei ajunge aici, vei înțelege mai bine tot ce ți-am povestit.
Îți dorim să ajungi să le vezi și drumuri bune!
Dacă îți plac articolele noastre și vrei să fii la curent cu toate noutățile, poți da like paginii noastre de facebook sau să ne urmărești pe Instagram.
Pe curând!