Rătăcirea  – o altă cale spre redescoperirea de sine


Dacă ți se întâmplă vreodată să te simți rătăcit printre oameni și întâmplări, atunci să știi că viața vrea să se joace nițel cu tine. Dacă intri sau nu în jocul ei, de tine depinde. Întotdeauna alegerile fac diferența și croiesc destine. Fie alegi să guști din dulceața sau amarul jocului, fie stai pe margine și bombănești, nemulțumit fiind de regulile lui.

Viața e viață, adică: acțiune, încercare, eșec, strădanie, succes. Statul pe loc, cu picioarele bine înfipte în clipă, are și el farmecul lui, însă prea multă ancorare poate fi și ea de prisos. Viața se vrea a fi simțită, clipa se vrea a fi trăită. Altfel, care ar mai fi rostul lor?

Dar ce te faci când viața îți trasează mai multe rute de călătorii și nu știi spre care să pornești? Riști și pornești la întâmplare de dragul aventurii, chiar cu riscul de a te rătăci? Sau pășești cu grijă doar pe una dintre rute pentru că știi că ea e cea sigură? Nu știu ce ai alege tu, dar ce cred eu, e că în viața merită să mergi pe căile ei și cu lanterna în mână, și cu inima tremurândă, și cu pieptul dărz. Și dacă mai adaugi la toate acestea și un pic de credință, s-ar putea să-nțelegi despre ce e viața. Fiecare destinație atinsă e semn că ai ales ce trebuie din toate rutele pe care viața ți le-a trasat la picioare. Fiecare rătăcire e semn că încă mai ai de aflat ceva despre tine și viață.

Și ce poate fi mai fain decât să trăiești altfel, nu în banal, ci mereu descoperind altceva despre tine, despre cei din jur și despre viață, pentru ca într-un final să-nțelegi că viața este dată pentru a fi trăită cu toate ale ei, chiar și cu rătăcirea care nu e decât o altă cale spre redescoperirea de sine.

Așadar, nu te teme să te rătăcești. În rătăcire poți afla înțelesul neînțelesurilor, cine ești cu adevărat și ce-ți dorești din toată inima.

Dacă îți plac articolele noastre, poți să ne urmărești pe FacebookYoutubeInstagram, sau să te abonezi la newsletter pentru a fi la curent cu toate noutățile.

Pe curând!


0 comentarii
3 likes
Articol precedent:  De ce MINTEA TA e grădina în care trebuie să muncești zilnicUrmatorul articol: Silver Linings Playbook (2012) – Scenariu pentru Happy-End (2012)

Din aceeasi categorie

Adauga un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre noi

Suntem doi călători care, din drag de viaţă, oameni, locuri şi întâmplări, am creat acest blog să fie sursă de inspiraţie şi relaxare pentru aceia dintre voi care caută frumosul oriunde şi în orice creaţie a acestei lumi. Citeste mai mult

Categorii
Calendar
aprilie 2025
L Ma Mi J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930