„Pescarul nimicului” de Simona Poclid

Îmi doream să citesc din literatura noastră contemporană, dar de fiecare dată eșuam în alegeri.

Cu Simona Poclid și romanul ei „Pescarul nimicului” am reușit să pătrund graiul nostru care ca nimeni altul, poate să exprime cel mai bine trăirile, ideile și gândurile autohtone.

Am citit cartea în doar câteva ore. Nu mi-am dat seama de asta decât la final când am întors ultima pagină. Mi se lipise de mâini. Am strâns-o la piept și am respirat mulțumită.

Mi-a plăcut mult cartea „Pescarul nimicului” de Simona Poclid. Dacă tu încă nu ai citit-o, fă-o!

Este un roman pe care l-am citit ca pe o poezie. Simplu și profund totodată, subiectul romanului se construiește în jurul unui pescar care zilnic vine la malul mării să pescuiască nimicul. Alături de el și poveștile lui savurăm și viața unui scriitor, de altfel și povestitorul nostru care încă din primele pagini cucerește.

Asistăm nu doar la povești de viață ci și la sensul lor care se conturează în fiecare capitol.

Trebuie să descoperi aceste povești. Sunt atât de fin construite! Cuvintele nu sunt doar purtătoare de mesaje ci adevărate idei pe care vei simți nevoia să le „mesteci” ca apoi să deguști fiecare aromă.

Romanul are un pic de iubire, revoltă, așteptare infinită și resemnată, regret și speranță, dar tot acest pic e cel care umple nesațul cititorului și care la final îl mulțumește.

Viața e surprinzătoare dar și previzibilă, îndestulătoare dar și săracă uneori, iar personajele romanului cuprind cu întreaga lor suflare toate aceste stări ale vieții în fața cărora au doar două variante: a accepta sau nu.

Fiecare capitol din roman se deschide cu o întrebare care oferă cititorului și răspunsul. Vei simți nevoia de a zăbovi asupra unora dintre ele, ai să vezi.

De fapt, multe pasaje din carte sunt pline de înțelesuri și prea faine ca să nu le citești rar și adânc. Sentimentul pe care l-am trăit la finalul lecturii acestui roman? L-aș relua și aș sorbi cu aceeași poftă fiecare cuvânt și paragraf.

Vă las doar câteva întrebări din roman, în speranța că vă vor incita curiozitatea de a-l citi. Faină carte!

Ce este gălăgia? Dumnezeu tace, oamenii se simt singuri și încep să urle.

Ce înseamnă să fii singur? Să te trezești în fiecare dimineață și plânsul să-ți ajungă la tălpi.

Ce este nepotrivirea? Sufletul unuia să fie din humă, al celuilalt din fier.

Ce este zborul? Să-ți prefaci tălpile în coaste și să le învelești în pene.

Ce este speranța? Să crezi uneori că poți învinge moartea.

Ce este izbânda? Un nou început al pierderii.

Ce este suspinul? Un sân cu lapte stricat.

Ce înseamnă resemnarea? Să te obișnuiești să mergi cu un picior de hârtie și cu unul de cărămizi.

Ce este timpul? Zidul în care ni se înțepenesc oasele.

Ce este omul? Pământul în care iarba face dragoste.

Ce este adevărul? Un munte aruncat în urechea unei furnici.

Ce este zidul? O fereastră care nu mai crede în Dumnezeu.