Pe urmele celui care a scris, fiicei sale, cea mai frumoasă scrisoare


Fiecare casă spune o poveste, indiferent cui a aparținut. Astăzi, am ales să-ți zicem despre una pe care am văzut-o vara trecută, la Agapia.

Agapia! Cine nu a auzit de acest loc?! Aici se află o frumoasă mănăstire ortodoxă de maici, pictată de marele nostru pictor, Nicolae Grigorescu. O să-ți zicem cum am găsit-o noi, în următoarea postare. Dar până atunci, hai să afli de ce ar trebui să pornești pe urmele lui Alexandru Vlahuță, cel care a scris, fiicei sale, cea mai frumoasă scrisoare.

Pentru asta, trebuie să poposești la o anumită căsuță din Agapia.

Casa este una în care scriitorul României pitorești, Alexandru Vlahuță, obișnuia să vină vara, pentru a se odihni.

Casa memorială Alexandru Vlahuță, căci despre ea este vorba, se află în satul Agapia. Până să ajungi la ea, trebuie să treci prin satul de măicuțe. Rar ne-a fost dat să întâlnim un astfel de sat. O liniște ca aici întâlnești doar în munți. Niciun lătrat de câine n-am auzit, nicio orătanie n-am văzut. Cam așa e în Agapia.  Aici dacă ajungi, ești doar tu cu Dumnezeu. E tare frumos aici!

Noi am mers pe jos până la casa memorială, așa că am putut să ne bucurăm de toată liniștea și priveliștea pe care o oferă căsuțele măicuțelor, frumos îngrijite și împodobite cu flori.

Casa memorială Alexandru Vlahuță te duce înapoi în timp. Asta a fost senzația pe care am trăit-o noi, când am zărit-o. O alee pietruită și câteva scări deschid povestea pe care ți-o va spune această căsuță din Agapia.

Casa a fost construită de sora scriitorului, Elisabeta Străjescu, care a ales să se călugărească după ce a rămas văduvă. Zece ani mai târziu, în 1890, s-au călugărit și părinții, apoi și un frate mai mic.

Poate te vei întreba, atunci de ce se numește Casa memorială Alexandru Vlahuță? Păi, aici venea scriitorul Alexandru Vlahuță, adeseori, în timpul verii, pentru a se odihni. Uneori, acesta își aducea aici și prietenii, printre care și pictorul Nicolae Grigorescu, cel care a pictat biserica mănăstirii Agapia.

Căsuța se deschide cu un salon generos, unde, în trecut, Vlahuță se întrunea și cu prietenii săi. Aici, în câteva vitrine sunt expuse ediții ale operelor scrise de Alexandru Vlahuță, dar și obiecte care au aparținut fiicei lui Vlahuță, Margareta, căsătorită cu Ion D. Ștefănescu, istoric de artă și bizantinolog român.

Că tot veni vorba de Margareta, vă las aici și frumoasa scrisoare pe care scriitorul Alexandru Vlahuță i-a scris-o acesteia.

Cu ea în suflet am plecat de aici, după ce am vizitat și cele două dormitoare ale casei. Totul e vechi aici. Paturile cu tăblii, icoanele, scaunele cu tapiserii în culori aprinse, tablourile, lămpile vechi – totul te întoarce în timpul lui Vlahuță, când timpul curgea altfel și oamenii erau, poate, nu atât de grăbiți ca azi.

Am plecat din casa în care se retrăgea Vlahuță cu multă tihnă și bucurie în suflet. E un ceva acolo. E posibil ca măicuța care ne-a întâmpinat să fi împrăștiat cu smerenia ei un pic de tihnă, acolo. E posibil ca spiritul lui Vlahuță și toți pașii prietenilor săi să fi  lăsat acolo o fărâmă din simplitatea vieții de atunci. Habar n-avem ce, dar ce știm sigur e că a meritat să vizităm casa memorială.

Trebuie să ajungi aici. Agapia e un loc foarte ofertant. Vom mai căuta în amintirile noastre ce locuri faine am mai descoperit pe aici și le vom împărtăși și cu voi.

Dacă îți plac articolele noastre, poți să ne urmărești pe FacebookYoutubeInstagram,sau să te abonezi la newsletter pentru a fi la curent cu toate noutățile.

Pe curând, prieteni!


0 comentarii
1 like
Articol precedent: Societatea zăpezii (2024)Urmatorul articol: Mai e timp (2024)

Din aceeasi categorie

Adauga un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre noi

Suntem doi călători care, din drag de viaţă, oameni, locuri şi întâmplări, am creat acest blog să fie sursă de inspiraţie şi relaxare pentru aceia dintre voi care caută frumosul oriunde şi în orice creaţie a acestei lumi. Citeste mai mult

Categorii
Calendar
februarie 2024
L Ma Mi J V S D
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
26272829