După fiecare călătorie, ai o poveste de spus, iar cea pe care v-o zicem azi, e una cu cântec și descântec.
De ce? Păi, pentru că am fost gata să renunțăm la ea, din pricina prognozei meteo care se arăta cu totul nefavorabilă.
Habar n-avem cine a descântat vremea ca să fie bună, însă putem spune cu mâna pe inimă că a fost cel mai frumos cântec montan, de până acum, din repertoriul nostru de călători.
Și pentru că a fost cu totul specială, vă spunem câte ceva despre ea.
Cine ne-a pus pe noi pe drumuri în cazul acestui traseu montan? Rododendronul sau bujorul de munte, care este în toată splendoarea lui, la sfârșit de mai și început de iunie. Noi tocmai ce am fost, aproape de sfârșit de iunie, și încă mai era superb.
Cum fu? Păi, să vă zicem.
Nicicând muntele nu fu mai roz!
Ne-am cazat în Moeciu de Sus, la o pensiune aproape de munte, căci pornirea spre traseul montan se făcea de la capătul satului.
Ce traseu? Unul de vis: în munții Bucegi și Munții Leaota!
De teama vremii nefavorabile, am pornit devreme pe traseu. La ora 7 eram deja la bariera care oprea accesul înspre Parcul Bucegi. Am lăsat acolo mașina și am pornit cu rucsacul plin de speranțe că vom face traseul fără incidente meteo nefavorabile.
Se merge nițel pe un drum forestier, până se ajunge la un podeț, aflat pe partea stângă. Treceți-l cu încredere și urmăriți triunghiul roșu.
De aici începe o nebunie de urcuș cam pentru vreo oră. Urci, urci și tot urci printr-o pădure a cărui potecă e presărată uneori cu bolovani, alteori e un adevărat tranșeu. Preț de o oră te vei lupta cu el, până când vei ajunge în Poiana Guțanu.
Cam până aici ni s-a părut nouă a fi cel mai solicitant traseul. Odată ajunși aici, încep a se deschide panoramele. Uiți cât a fost de greu pentru o oră, pentru că e prea frumos ce se deschide în fața ta. De jur împrejur munte! E o moviliță acolo, pe care dacă te urci, vei avea prima priveliște de nota 10.
Apoi am urmat traseul spre Cabana Padina, chiar dacă nu aveam în intenție să ajungem la ea. Cu fiecare pas făcut, în fața noastră se deschide imaginea amețitoare a munților.
Pe partea stângă, Munții Grohotiș ne însoțesc până la Șaua Strunga. Nu avem cuvinte să vă spunem cum e. Poate doar câteva, sărace în semnificații. Dacă obișnuiești să călătorești și pe munți, știi ce zicem. Cuvintele sunt mereu sărace pentru a descrie frumusețea muntelui.
Înălțimi amețitoare, hăuri nebune, verde, gri și albastru într-un asorteu nebun! Toate fac din drumeție una care ți se lipește de inimă pentru tot restul vieții.
Nu doar munții îți vor cuceri inima ci și florile de munte.
Prima care ne-a zăpăcit a fost gențiana cu al ei albastru rar. E un monument al naturii. L-am admirat și lăsat neatins, pentru cei ce vor veni pe aceleași cărări, pe care am pășit și noi.
După încă vreo două ore de mers, am ajuns și prin Șaua Strunga care ne-a adus o altă priveliște superbă. În depărtare se vede chiar piciorul Babelor.
Aici am popsit, lângă refugiul Șaua Strunga și ne-am potolit foamea și setea, cu pachețelul pregătit cu grijă de la cazare. Atenție că pe acest traseu nu găsiți nicio cabană de unde să vă puteți procura ceva de hrană.
După ce ne-am hrănit trupul, am pornit spre Șaua Strungulița unde ne-a întâmpinat un petec de zăpadă și desigur rododendronii. Ne-am bucurat de zăpadă și am continuat traseul spre Vârful Bucșa.
Această porțiune de traseu a fost, pentru noi, fărâma de Rai. Muntele, iarba și rododendronii fac din aceste locuri unele de neuitat.
Muntele e munte! Îl știm cu toții cît e de frumos prin înălțimea sa. Dar florile, care se aștern la poalele lor, fac din aceste formațiuni stâncoase, cel mai dulce și blând peisaj montan.
Nicicând muntele nu fu mai roz, ca aici, pe acest traseu!
Am rămas fără glas la frumusețea peisajului. Ni s-au umplut ochii de munte și roz pentru veșnicie. Aici e o minune pe care ți-e dat să o trăiești doar după bune ore de mers, de sudoare pe trup și mușchi încălziți.
După ce ne-am îmbrăcat sufletul cu rozul rododentronilor, am pornit spre Vârful Bucșa. Se merge pe o potecă moale. E ca o răsplată pentru tot efortul depus. Iarba îți bandajează parcă tălpile, dar Soarele e aspru. Așa că nu-ți uita șapca. O bună porțiune de traseu, o vei face cu Soarele în creștetul capului.
Ajunși pe Vârful Bucșa, ne-am odihnit trupul și ne-am bucurat de peisajul munților. E ca într-o revistă de turism, în care se povestește și promovează un obiectiv turistic faimos, doar că tu vei trăi totul în realitate.
După un popas binemeritat, am pornit spre Moeciu de Sus, spre locul unde ne lăsasem mașina.
De aici, traseul mai durează vreo două ore jumătate, de coborăre continuă.
Cu siguranță nu am găsit cele mai convingătoare cuvinte pentru a vă descrie acest traseu mirific, însă sperăm ca aceste câteva poze să vă convingă de frumusețea lui.
Cam așa arată, prin ochii noștri, o fărâmă din Munții Bucegi și Munții Leaota.
Dacă îți plac articolele noastre și vrei să fii la curent cu toate noutățile, poți da like paginii noastre de facebook sau să ne urmărești pe Instagram.
