Barajul Bicaz


Puțini dintre noi nu au ajuns și pe la Bicaz.

Când spunem Bicaz,  noi ne gândim involuntar la Cheile Bicazului și Barajul Bicaz.

Pentru că într-o postare anterioară v-am vorbit deja despre Chei, n-ar fi corect să uităm și de Baraj.

Am trecut de mai multe ori prin zonă și am poposit aici, dar nu despre asta vrem să vă povestim, ci despre o rută care te aduce pe aici și care este, după părerea noastră, cea mai ofertantă în priveliști. Aceasta este dinspre Pasul Țengheler.

Lacului Izvorul Muntelui, cunoscut și sub numele de Lacul Bicaz, este un lac de acumulare aflat pe cursul mijlociu al râului Bistrița, în Carpații Orientali.

Se află la 4 km în amonte față de orașul Bicaz din județul Neamț.

Lacul s-a format după construirea între anii 1950 și 1960 a unui baraj care alimentează hidrocentrala construită în timpul regimului communist.

Pentru construcția barajului și amenajarea lacului au fost strămutate 22 de sate din zonă, așa că nu-i de mirare de ce panorama Lacului Bicaz este atât de generoasă.

În anul 2000, zona este declarată rezervație naturală acvatică.

În timp zona s-a dezvoltat, iar pe malul stâng, în apropiere de baraj, se află amenajat un port turistic.

Vaporașele, hidrobiciletele, șalupele, căsuțele din lemn și un hotel plutitor alcătuiesc un loc fain de recreere pentru un weekend departe de casă.

Și dacă nu vreți să zăboviți mai mult, tot merită vizitat locul.

Mai mereu e aglomerat aici, de aceea, ideal este să înnoptați aici, pentru a vă bucura la primele ore ale dimineții de albastrul lacului.

Știm, poate veți zice că lacul nu pleacă de acolo, îl putem vedea oricând. Așa este, însă atmosfera are și ea rolul, iar liniștea dimineții este tot ce ai nevoie pentru a te bucura din plin de acest loc mirific din județul Neamț.

Dacă îți plac articolele noastre și vrei să fii la curent cu toate noutățile, poți da like paginii noastre de facebook sau să ne urmărești pe Instagram.

Pe curând, dragi prieteni!

 


0 comentarii
5 likes
Articol precedent: Nicicând muntele nu fu mai rozUrmatorul articol: Capela Călătorilor

Din aceeasi categorie

Adauga un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre noi

Suntem doi călători care, din drag de viaţă, oameni, locuri şi întâmplări, am creat acest blog să fie sursă de inspiraţie şi relaxare pentru aceia dintre voi care caută frumosul oriunde şi în orice creaţie a acestei lumi. Citeste mai mult

Categorii
Calendar
ianuarie 2025
L Ma Mi J V S D
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031