Dacă și tu iubești Bucovina, atunci, ca și noi, vei hoinări prin acest ținut plin de istorie, până vei descoperi tot ce e demn de admirat și povestit.
Comuna Marginea din județul Suceava e un loc de poveste în care merită să poposești.
În ziua în care noi am ajuns aici, era o pace asurzitoare. Doar roata olarului îndrăznea să tulbure liniștea cu care Dumnezeu înzestrase acea după-amiază.
Când spui Marginea-Suceava, prima dată gândurile îți și etichetează zona: ceramica neagră!
Trecând prin comună, nu ai cum să nu observi chiar la stradă, o căsuță a căror pereți sunt tapetați cu obiecte de ceramică neagră. Ai să vrei să te oprești.
Alături de magazinul de suveniruri se află un atelier unde un meșter rar modelează manual lutul argilos. Ce ies din mâinile lui, trebuie să mergi să vezi cu ochii tăi. Îți garantăm că va fi o experiență interesantă.
Aaa, și încă ceva! Se zice că ceramica produsă aici este unică pe plan internațional prin culoarea neagră rezultată în urma arderii.
Dacă pașii te poartă spre extremitatea Bucovinei, oprește-te și la Marginea, o să ne pomenești.
Cam așa arată, prin ochii noștri, o fărâmă din comuna Marginea și a ei ceramică black.
Dacă îți plac articolele noastre, poți da like paginii de facebook sau să te abonezi la newsletter pentru a fi la curent cu toate noutățile.
Pe curând!
Comments
Razvan
Foarte frumos :-D