Mănăstirea Lainici, un lăcaș aparte

Mănăstirea Lainici, un lăcaș aparte

Fiecare loc care ne găzduiește pașii conturează și câte o amintire cu o anumită formă, culoare și aromă. Încă nu știm exact cum e cea legată de Mănăstirea Lainici dar știm că aici am trăit o experiență nouă și ciudățică deopotrivă. Dacă ajungi prin defileul Jiului, te poți opri și pe la acest lăcăș.

Luna trecută aflarăm dintr-o știre că mănăstirea intră în carantină, dar după ce s-or limpezi lucrurile, dacă ajungi prin zonă, oprește-te și plimbă-ți pașii pe acolo. Ca și reper, mănăstirea se află la 32 de km de Târgu Jiu și este situată chiar la stradă, așa că nu ai cum s-o ratezi. Deși este situată la stradă, odată ce ai pătruns în curtea mănăstirii te cuprinde o liniște rară.

Mănăstirea Lainici este un lăcaș aparte și are destule povești de spus. De pildă, se zice că în Primul Război Mondial trupele germane au intrat cu caii în biserică, făcând focul în ea și profanând-o, iar numele unor soldați germani încă se văd scrise și azi pe pereții din altar. Arhiva bisericii a fost arsă, cimitirul și crucile distruse. La un moment dat este desființată și primește titlul de „casă de oaspeți” iar slujbele se făceau foarte, foarte rar. După 1975, încet, încet își recapătă rolul datărită unor vremuri mai bune.

Și vremurile în care noi am văzut-o erau unele bune. Era liniște când am ajuns și puțini vizitatori. Am avut vreme să ne adunăm mințile și să fim doar acolo, doar noi cu Dumnezeu. E tare frumos lăcașul. Arhitectura bisericii, curățenia și liniștea ei ne-au lăsat o amintire plăcută dar și una inedită. De ce și una inedită? Păi pentru ineditul următoarei situații. Mergem să lăsăm un pomelnic, așa cum se obișnuiește să faci când mergi la o mănăstire, și când să-l dăm călugărului, ne întreabă pentru câte zile să se facă rugăciunea și apoi ne comunică prețul. Am rămas uimiți, nu ni se întâmplase până atunci să facem astfel de înțelegeri în Casa Domnului, dar ne-am conformat. Atunci nu am înțeles ci mai târziu și nici atunci bine.

Una peste alta, indiferent de obiceiurile fiecărei mănăstiri, merită să mergi și să îți odihnești trupul și mintea în lăcașuri sfinte căci acolo liniștea e alta. Chiar e alta! Cam așa arată prin ochii noștri o fărâmă din Mănăstirea Lainici.

 

Dacă vă plac articolele noastre, puteți da like și paginii de facebook pentru a fi la curent cu toate noutățile.
Pe curând, dragi prieteni!

 

 

 

 

 

doicalatori

One thought on “Mănăstirea Lainici, un lăcaș aparte

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *