Acum nu îmi mai plac pisicile. Am avut una când eram mică. Se numea Mădălina. Ciudat nume i-am dat. Mama zice că așa am vrut și așa a rămas. Mădălina.
Și deși nu îmi plac pisicile, am ales de curând să citesc o carte al cărei titlu este…
„Dacă pisicile ar dispărea din lume” de Genki Kawamura
Numai când mă gândeam că subiectul poate fi o minunată felină, mi se ridica părul pe mine. Și totuși am ales să o citesc. Uneori e bine să să ne lăsăm provocați. Din treaba asta poate ieși ceva bun. Cam așa am simțit eu cu cartea asta.
Dacă ar fi să asociez o culoare poveștii dintre coperți, m-aș foi de pe un picior pe altul. Nu pentru că nu aș ști, ci pentru că nu m-aș putea hotărî. Așa că i-aș spune culorii, curcubeu împachetat în nori plumburii.
Vă zic de cartea asta nu pentru că am citit-o, ci pentru că mi-a fost dragă într-un final, deși subiectul este unul trist.
Eroul nostru fără nume, căci chiar nu are unul, află că în curând va muri. Vestea implacabilei morți este asortată de îndată cu domnul Diavol. Acesta apare în viața protagonistului nostru, propunându-i un pact. Pentru a-și prelungi viața, Diavolul îi cere muribundului să renunțe la ceva din lumea asta pentru a primi în schimb o zi de viață în plus. Așa cum e de așteptat, pactul se încheie cu succes. Ceea ce-l va surprinde pe protagonistul poveștii este că va trebui să renunțe la ceea ce dorește Diavolul. Aloha, căci așa se numește Cel Rău, îi propune să renunțe la ciocolată, telefon mobil, filme, ceasuri și cum vă așteptați, desigur, la pisici, mai exact la Varză, căci așa se numește pisoiul. Ei, aici e cheia romanului. Nu vă zic ce alege să dispară și ce nu, vă zic doar că romanul merită citit.
In fundalul luptei cu sine, boala și propunerile Diavolului, protagonistul își recompune viața trăită, îmbinând ca într-un puzzle, crâmpeie de viață petrecute cu prietenii, iubita, mama și tatăl său.
Este un roman sensibil prin tema abordată și cuvintele lui îți vor picura lacrimi în ochi, căci este despre viață, cel mai prețios dar pe care l-am primit în astă lume.
„În ceasul al doisprezecelea, ai ajuns să-ți dai seama care sunt oamenii cu adevărat importanți, care sunt lucrurile de neînlocuit, ai ajuns să cunoști minunăția a tot ceea ce trăiește în această lume. Parcurgând în întregime lumea în care trăiești, ai văzut-o cu alți ochi și ai ajuns să-ți dai seama că până și acele zile pe care le-ai considerat plictisitoare și fără niciun farmec sunt de fapt pline de frumusețe. Măcar și numai pentru asta și tot a avut sens ca eu să vin la tine.
– Dar voi muri curând.
– Da, se poate. Dar un lucru e cert: acum…” Te las să descoperi, tu, continuarea.
Sper să te fi incitat la lectură acest fragment.
Lectură plăcută și plină de învățăminte să ai!
Dacă îți plac articolele noastre, poți să ne urmărești pe Facebook, Youtube, Instagram,sau să te abonezi la newsletter pentru a fi la curent cu toate noutățile.
Pe curând!
