Castelul Eltz, unul dintre cele mai frumoase din Germania         


Germania este renumită pentru castele ei de poveste. Unul dintre ele este Castelul Eltz.

Prietenul nostru ne spusese că este unul dintre cele mai frumoase din Germania, așa că împreună am pornit către el, să-l vedem și noi cu ochișorii noștri.

Castelul Eltz se află în apropiere de localitatea Wierschem, în Landul Renania-Palatinat. Se află cocoțat pe o stâncă, înconjurat de păduri și Râul Elzbach.

În apropiere de castel, se află o parcare unde trebuie să-ți lași mașina. Apoi de acolo, ca să ajungi la castel, ai două posibilități. Fie mergi pe jos până la el, cam un kilometru, fie cu un microbuz pe care administratorii castelului îl pun la dispoziția vizitatorilor. Un bilet costă doar 2 euro. Așadar, pentru că glezna unuia dintre noi, încă nu era pregătită pentru un astfel de efort, am ales varianta microbuzului.

După scurta plimbare cu microbuzul, s-a arătat și minunatul castel. Și chiar e minunat. Rămâi cumva fără cuvinte. Abia după ce privirea îi „scanează” frumusețea, îți poți pune picioarele în funcțiune.

Poziția castelului și împrejurimile lui creează aici o atmosferă de basm, pe care ne bucurăm că am trăit-o.

Castelul are o poveste tare interesantă, care străbate timpul din secolul al XII-lea.

El a aparținut unor 3 frați care l-au împărțit între ei. Dumnealor trebuie să fi trăit în înțelegere, nu numai între ei, ci și cu ceilalți de prin împrejurimi. Doar așa castelul a rezistat timpului.

Deși castelul a fost implicat într-un conflict mai serios, el a supraviețuit datorită istețimii familiei Eltz, dar și norocului care i-a urmărit. Castelul de 34 de generații încă aparține aceleiași familii. Trebuie să fie aici și un strop de noroc. Istoria, cu ale ei lupte crâncene, nu te ocolește așa bine, decât dacă ai și noroc. Și Castelul Eltz, a avut și încă are.

De norocul existenței lui ne-am bucurat și noi când am pătruns pe poarta lui.

Vizita lui durează cam o oră. Un ghid dedicat te va conduce prin toate încăperile castelului. Trebuie să alegi doar cărui tur de vizitare te alături. Sunt două: unul cu ghid în engleză și unul cu ghid în germană.

Așadar, dacă ajungi să-l vizitezi, după ce vei fi ascultat toată povestea castelului, mergi și prin împrejurimi. Vei avea niște panorame de vis. Cu greu uiți povestea acestui castel ocrotit de destin.

Destinul avea să aleagă la un moment dat, dintre membrii familiei Eltz, pe Hans Anton de Eltz-Üttingen, care reușește să scape castelul de la pieire. Acesta era ofițer în cadrul armatei franceze, și prin intervenția sa a scăpat de la distrugere castelul. Păi, nu se numește ăsta noroc? Cam da!

Din păcate nu avem imagini din interiorul castelului, pentru că fotografiatul este interzis. Și când spui interzis la nemți, apăi interzis e. E prea mult respect pentru cuvânt în Germania, încât să te fi furișat să faci o poză în interior. Așa că, ne-am conformat regulii și am fotografiat doar unde am avut voie.

Cam așa arată prin ochii noștri, o fărâmă din…

Castelul Eltz, unul dintre cele mai frumoase din Germania.

Dacă îți plac articolele noastre și vrei să fii la curent cu toate noutățile, poți da like paginii noastre de facebook sau să ne urmărești pe Instagram.

Pe curând!


0 comentarii
5 likes
Articol precedent: Cel mai frumos om pe dinăuntru e jumătatea taUrmatorul articol: Koblenz, nu doar locul unde s-au detonat bombe

Din aceeasi categorie

Adauga un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre noi

Suntem doi călători care, din drag de viaţă, oameni, locuri şi întâmplări, am creat acest blog să fie sursă de inspiraţie şi relaxare pentru aceia dintre voi care caută frumosul oriunde şi în orice creaţie a acestei lumi. Citeste mai mult

Translate
Cele mai noi articole
Categorii
Calendar
martie 2023
L Ma Mi J V S D
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031