Și bunele și relele fac parte din această lume. Asta vorbeam, deunăzi, cu o prietenă și ne întrebam, cum ar fi fără cele bune sau fără cele rele. Am căzut amândouă de acord că am căpia. Desigur, unii de prea mult necaz, alții de prea mult bine.
Și de aici, am început a depăna întâmplări pe care le-am trăit din cauza și datorită unor oameni.
Oamenii sunt faini și mai puțin faini. Dar am ales amândouă să vorbim doar despre oamenii faini din viața noastră. Mi s-a părut o decizie atât de bună, încât mi-am zis în minte că noi, oamenii, în general, poate nu ar strica să ne facem un obicei din treaba asta.
Iar luna decembrie poate fi un start bun. E prea fermecătoare ultima lună din an, ca s-o strici cu povești despre oameni nesărați. Dar nu despre ei este vorba, ci despre ăia faini, cu care ai sta ore-n șir la vorbă.
Cunoști și tu vreo câțiva, sunt sigură! Doar adu-i în gândurile tale și în discuții, ori de câte ori ai ocazia! Vei vedea ce stare plăcută vei trăi! Nu sunt vorbe-n vânt! Merită să încerci!
La ce folos să rememorezi scene acre în care protagoniștilor le-a căzut masca?
Caută în sufletul tău chestii care să merite a fi povestite! Vorbește despre ele cu apropiații tăi sau cu oricine altcineva simți.
Ai parte de Oameni în viața ta, ai văzut un film captivant, ai citit o carte interesantă, ai urmărit un interviu cu un om special, ai trăit o experiență inedită? Atunci ai material de discuție suficient pentru a-ți crea o zi liniștită.
Și dacă totuși, odată, îți vine să te tot duci, mai bine așază-te undeva! Și da, vorbește cu cineva despre toate cele ce ți-am înșirat mai sus.
Toate sunt la îndemâna ta! Alege să experimentezi! Nimic nu se compară cu gândul bun și toate cele aduse de el.
Dacă îți plac articolele noastre și vrei să fii la curent cu toate noutățile, poți da like paginii noastre de facebook sau să ne urmărești pe Instagram.
Pe curând!
