Biserica de lemn din Răchitoasa


Unele locuri sunt predestinate a fi speciale. De pildă, comuna Răchitoasa din județul Bacău.

Ți-am povestit, nu demult, despre Mănăstirea de la Răchitoasa, care se află într-un loc ales de Dumnezeu să dăinuie pentru totdeauna.

Dacă ajungi în această fărâmă de Rai, mergi și la Biserica de lemn!

Biserica de lemn din Răchitoasa e specială. Nu pentru că s-a născut prin anul 1677, ci pentru că a rezistat în fața timpului. Este din lemn de stejar și micuță – rețeta perfectă, pentru un loc sfânt.

Când am ajuns noi aici, într-o duminică, după prânz, doar Dumnezeu mai era aici. În tăcerea aceea adâncă, Îl simțeai cu tot sufletul.

Ne-am odihnit mintea și am atins lemnul bisericii. Apoi ne-am cocoțat în locul de unde se trage clopotnița și ne-am minunat. De aici ai o priveliște care îți aduce în ochi și Mănăstirea Rîchitoasa. E departe, în zare, dar la fel de frumoasă. Ai s-o vezi de aici dintr-o altă perspectivă.

Biserica de lemn din Răchitoasa, te atrage într-un mod aparte. Are ea un ceva al ei. Bârnele din lemn de stejar așezate pe temelia de piatră de râu, gemulețele de-o palmă înconjurate de ornamente florale și acoperișul de șindrilă, îi dau atuurile. Pentru ele merită să ajungi până aici.

Lângă bisericuță se află și o „coloană a dorului de țară”, dar te lăsăm să descoperi singur povestea ei.

Dacă îți plac locurile încărcate de istorie, atunci să știi că la Răchitoasa vei descoperi povești faine.

Cam așa arată, prin ochii noștri, o fărâmă din Biserica de la Răchitoasa.

Dacă îți plac articolele noastre și vrei să fii la curent cu toate noutățile, poți da like paginii noastre de facebook sau să ne urmărești pe Instagram.

Pe curând!


0 comentarii
4 likes
Articol precedent: Un erou neașteptat (2021)Urmatorul articol: 4 idei de cadouri deștepte

Din aceeasi categorie

Adauga un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre noi

Suntem doi călători care, din drag de viaţă, oameni, locuri şi întâmplări, am creat acest blog să fie sursă de inspiraţie şi relaxare pentru aceia dintre voi care caută frumosul oriunde şi în orice creaţie a acestei lumi. Citeste mai mult

Translate
Cele mai noi articole
Categorii
Calendar
ianuarie 2022
L Ma Mi J V S D
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31