O zi la Izvorul Mureșului


Primăvara bate la ușă și asta ne activează dorința de a călători. Cel puțin nouă așa ni se întâmplă. Și dacă sunteți ca și noi, atunci vă zicem un loc în care ați putea să vă retrageți, măcar pentru o zi.

Odinioară, locul era renumit pentru serbările zăpezii care se organizau aici cu mare fast. Este vorba despre localitatea montană Izvorul Mureșului din județul Harghita.

„Stațiunea”, căci cu un așa mesaj ne-a întâmpinat un panou la intrarea în localitate, era pustie când am ajuns noi. Asta nu ne-a deranjat deloc, dimpotrivă, ne-am putut bucura de o plimbare liniștită.

Dar până să cutreieri pe acolo dealurile, te poți opri în locul de unde izvorăște Râul Mureș. Este amenajat locșorul, așa că îl vei observa rapid.

Izvorul natural al Mureșului iese la suprafață pe versantul sudic al Muntelui Negru, sus, la 1350 m altitudine. Captarea apelor ce constituie râul propriu-zis se face din alte trei pâraie: pârâul Varului, pârâul Mic, ce se varsă în pârâul Mare, astfel formând râul Mureș.

Mai sus de locul despre care îți zicem, se cască dealuri și peisaje care te atrag spre ele. Asta am trăit noi, așa că am pornit să explorăm locul. Este un drum pietruit pe care merită să faci o plimbare. Când vei ajunge în cel mai înalt punct, vei avea niște peisaje de vis.

Și după ce te vei fi săturat de cutreierat, mergi și la mănăstirea din localitate. Odihnește-ți un pic sufletul, e multă tihnă aici, ca peste tot în localitate.  Mănăstirea de maici a fost construită în anul 1999 purtând hramul Adormirii Maicii Domnului. E frumos aici și multă, multă liniște.

O zi la Izvorul Mureșului …

îți ajunge să faci tot ce ți-am povestit. Așadar, dacă ești în căutare de relaxare fără tam tam, la Izvorul Mureșului ai toate șansele să te bucuri de natură, liniște și aer curat. Uite, îți las aici un filmuleț cu mai multe cadre surprinse în acest loc, în care tihna e la ea acasă.

Dacă îți plac articolele noastre, poți să ne urmărești pe FacebookYoutubeInstagram,sau să te abonezi la newsletter pentru a fi la curent cu toate noutățile.

Pe curând!


0 comentarii
5 likes
Articol precedent: Omul lui Dumnezeu (2021)Urmatorul articol: Poartă-te cu oamenii ca și când i-ai vedea pentru ultima dată

Din aceeasi categorie

Adauga un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre noi

Suntem doi călători care, din drag de viaţă, oameni, locuri şi întâmplări, am creat acest blog să fie sursă de inspiraţie şi relaxare pentru aceia dintre voi care caută frumosul oriunde şi în orice creaţie a acestei lumi. Citeste mai mult

Cele mai noi articole
Categorii
Calendar
septembrie 2023
L Ma Mi J V S D
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930