Mănăstirea Runc

Dacă Dumnezeu e pentru noi, atunci cine poate fi împotriva noastră? – spune Sfântul Apostol Pavel în Epistola către romani. Chiar așa! Cine? Nimeni!

Când omul alege, Dumnezeu decide. E simplu. Extrem de simplu. Nu îți trebuie școli înalte să pricepi asta, ci doar credință.

Și dacă veni vorba de credință, noi o avem mereu în rucsacul sufletului în călătoriile noastre. Fără ea nu plecăm la drum.

Cei care călătoresc mult și din pasiune, știu că fără credință nu se pot încumeta a pleca la drum. E prima pe lista de călătorie.

Și credința nu îți dă doar curaj să pornești la drum, ci te și poartă prin lăcășurile ei.

Așa am ajuns și noi, de curând, la Mănăstirea Runc, un loc sfânt, aproape de orașul Buhuși.

Dar, ca să ajungem aici, am preferat să trecem dealuri și văi, chiar dacă ne-am chinuit un pic mașina. Peisajele sunt superbe, sunt locuri parcă neatinse de păcat. Sunt locuri unde îți poți odihni privirea obosită de schimonosirile lumii. După ce vei parcurge aceste locuri, vei ajunge la Mănăstirea Runc unde îți vei putea odihni sufletul împovărat de cele vrute și nevrute, curate și necurate.

Mănăstirea Runc, spune tradiția orală, este de pe vremea lui Ștefan cel Mare și Sfânt. Domnitorul ar fi construit-o în urma luptei de la Gura Orbicului din anul 1457.

Mănăstirea apare consemnată documentar la data de 1 aprilie 1695. De atunci până în zilele noastre, mănăstirea și-a scris povestea pe care o puteți afla cel mai bine dacă ajungeți la ea.

Biserica mănăstirii este tare primitoare. Veți putea petrece aici destule clipe în tihnă.

Dacă vrei un loc în Moldova, unde să-ți odihnești mintea și sufletul, Mănăstirea Runc este acest loc.

Cam așa arată, prin ochii noștri, o fărâmă din Mănăstirea Runc.

Dacă îți plac articolele noastre și vrei să fii la curent cu toate noutățile, poți da like paginii noastre de facebook sau să ne urmărești pe Instagram.

Pe curând, dragi prieteni!
0 comentarii
8 likes
Articol precedent: Ultima scrisoare de dragoste (2021)Urmatorul articol: Alege TU pentru tine, știi ce zic!

Din aceeasi categorie

Adauga un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre noi

Suntem doi călători care, din drag de viaţă, oameni, locuri şi întâmplări, am creat acest blog să fie sursă de inspiraţie şi relaxare pentru aceia dintre voi care caută frumosul oriunde şi în orice creaţie a acestei lumi. Citeste mai mult

Translate
Cele mai noi articole
Categorii
Calendar
octombrie 2021
L Ma Mi J V S D
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031