Exerciții de empatie

Viața, acest basm denaturat în care binele nu mai învinge întotdeauna răul, ar trebui să ne pună pe gânduri mai mult decât orice și oricând. Ar fi ceva să ne purtăm nasul în vânt doar atunci când vrem să ne bucurăm de mirosul unei dimineți de primăvară, ar fi ceva să privim peste umăr nu doar pentru a ne curăța haina ci și pentru a vedea că nu suntem singurele ființe ale acestui pământ, ar fi ceva să ne ascuțim privirea  nu doar pentru a observa greșelile celor din jur ci mai ales atunci când ne analizăm comportamentul, ar fi ceva să judecăm doar greșelile noastre și apoi să-nvățăm din ele, ar fi ceva să nu ne credem mai deștepți ci să ne dorim a deveni mai buni cu semenii noștri. Doar câteva „ceva-uri” și am putea fi atât de frumoși încât și Dumnezeu s-ar opri mai des să ne privească. Dacă am putea ceda puțin din orgoliul nostru, am câștiga atât de mult, dacă am spune mai des „iartă-mă!” în locul indiferenței care ca o hoață își face tot mai des culcuș în sufletul noastru, dacă am empatiza mai mult decât să sporovăim întruna, dacă…dacă, viața nu ar fi doar un cuvânt. Atminteri, vom continua să asistăm zilnic la alunecarea și prăbușirea pe rând a credinței în oameni. Și ce ar trebui să fie viața dacă nu un basm frumos în care personajele să fie OAMENI?!