Spre una dintre cele mai frumoase zone din județul Buzău și Biserica dintr-o piatră


Sunt atâtea locuri cu totul speciale în țărișoara noastră, încât atunci când le descoperi, știi sigur că ești un mare norocos. Dacă ești unul dintre acei călători care caută locuri inedite, hai să-ți spunem unul tare interesant și frumos.

Locul se află în județul Buzău, comuna Năeni. Deasupra satului cu același nume, cam la 600 de metri altitudine, se zărește pe un vârf de deal, o biserică. Este vorba de Biserica dintr-o piatră.

Biserica dintr-o piatră este construită din calcar, calcar luat chiar din cariera de lângă ea. Se zice că, de-a lungul vremii, calcarul de Naieni a fost folosit și la Casa Poporului, la metroul bucureștean, podul de la Mărăcineni, Cazinoul din Munteoru, sau la scaunele lui Dromihete din Zimnicea.

Drumul până la biserică, cum lesne e de presaupus, va fi la un moment dat abrupt, însă e asfaltat și se ajunge relativ ușor.

Odată ce ajungi la biserică, se deschide în fața ta o priveliște tare frumoasă.

Biserica dintr-o piatră este albă, micuță și cochetă. Stă cocoțată pe un vărf de deal înconjurată de 4 zări ce deschid peisaje de vis. Biserica poartă hramul „Duminica Floriilor”, este construită doar din calcar și este pictată în stil bizantin. Catapeteasma, din calcar frumos sculptat, face ca interiorul bisericii să fie cu totul special. Pictura bisericii este realizată și ea tot în manieră bizantină, iar ctitorii bisericii sunt întreprinzătorii care au exploatat cariera din vecinătate.

Lângă biserică se deschid niște dealuri pe care poți hălădui de nebun și să fii doar tu cu tine și sufletul tău. Acolo sunt doar cele 4 zări și vântul care șuieră în continuu. Priveliștile sunt de vis, așa că merită măcar pentru ele să ajuni la Năeni.

 

Nouă ne-a plăcut tare mult aici și sigur ne vom mai aduce pașii și inima în acest loc.

Spre una dintre cele mai frumoase zone din județul Buzău și Biserica dintr-o piatră…

merită să pornești în orice anotimp.

Dacă îți plac articolele noastre, poți să ne urmărești pe FacebookYoutubeInstagram, sau să te abonezi la newsletter pentru a fi la curent cu toate noutățile.

Pe curând!


0 comentarii
7 likes
Articol precedent: Spre ape line și ape repezi: Lacul Siriu și Cascada PrunceaUrmatorul articol: În vizită la o căsuță asemănătoare cu cea de pe bancnota de 10 lei

Din aceeasi categorie

Adauga un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre noi

Suntem doi călători care, din drag de viaţă, oameni, locuri şi întâmplări, am creat acest blog să fie sursă de inspiraţie şi relaxare pentru aceia dintre voi care caută frumosul oriunde şi în orice creaţie a acestei lumi. Citeste mai mult

Categorii
Calendar
august 2026
L Ma Mi J V S D
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31