Nici tu în zilele astea nu mai ai chef de cochetărie, nu-i așa?
Dimineață de april, spre job. Mi-am pus rucsacul în spinare și odată cu el toate gândurile acelei dimineți. Nimic spectaculos.
Trotuar străjuit de copaci triști, străzi pustii și dintr-odată, un gest pe care-l fac mă teleporteaza într-o altă lume.
În clipa în care prind cu degetele bretelele rucsacului, mă trezesc cu mintea în vremurile când mergeam cu ghiozdanul în spinare, spre școală. Un zâmbet mi-a luminat fața acoperită de salvarea acestei lumi, masca cea de toate zilele.
Mi-am continuat bucuria rememorând amintirile dimineților în care pășeam mândră, îmbrăcată în uniformă școlară apretată cu atâta grijă de mama.
Dar inima nu a dansat prea mult, căci amintirea a fost brusc spulberată de un semafor care roșu de furie m-a oprit și m-a trezit din nou la realitate, o realitate pe care o poți trăi altfel dacă ești atent la gesturi.
Rucsacul fermecat…
Iubesc rucsacul pe care azi l-am pus în spatele aplecat de așteptarea noii vieți, dar mai ales gestul care mi-a făcut dimineața mai frumoasă: o amintire – eu, anii de școală și mama.
Dacă îți plac articolele noastre, poți da like paginii de facebook sau să te abonezi la newsletter pentru a fi la curent cu toate noutățile.
Pe curând, dragi prieteni!
