Pe urmele lui James Bond, printre giganții Alpilor


Am minți să spunem că am plecat la drum spre Elveția fără așteptări mărețe. Nu! Am vrut ALTCEVA! Am vrut ceva care să fie peste tot ce am trăit în materie de experiențe montane. Și da, alegerea de a merge în Alpii Elveției a fost cea mai bună alegere, din câte am avut pe lista de călătorii din acest an.

De ce Alpii? Sigur nu pentru mumia înghețată Ötzi care a fost descoperită aici! Am vrut să simțim maiestuozitatea și liniștea într-o formă aproape de absolut. Și da, totul e magnific când vine vorba de Alpi, și mai exact de drumul pe care l-am parcurs prin cele trei pasuri: Pasul Brünig, Pasul Grimsel și Pasul Furka,

A călători peste pasurile Brünig, Grimsel și Furka este de fapt una dintre cele mai impresionante experiențe alpine pe care o poți avea în Elveția. Traseul oferă peisaje de revistă. E greu să descriem în cuvinte ce ne-au putut vedea ochii. Tot vă putem spune e să alegeți măcar o dată-n viață să parcurgeți acest traseu. Veți trăi amintiri de neuitat!

Primul pas pe care l-am parcurs a fost Pasul Brünig, situat la 1.008 m altitudine, care leagă valea Sarneraa de valea Haslital. Traseul prin acest pas este unul blând, cu serpentine și păduri dese. În timpul urcării, ai parte de o priveliște superbă asupra lacului Lungerersee, un loc perfect pentru o oprire și câteva fotografii.

Al doilea pas, Pasul Grimsel, estesituat la 2.164 m altitudine. El leagă Oberlandul Bernez de Valais. Deja cănd pătrunzi în acest pas, peisajul se schimbă spectaculos, devenind stâncos și dominat de granit.

Traseul trece pe lângă trei mari lacuri de acumulare: Räterichsbodensee, Grimselsee și Oberaarsee.

Odată parcurs traseul, se ajunge într-o parcare generoasă unde se află mai multe hoteluri cu terase unde poți servi ceva și să te bucuri de peisaje.

Ajunși aici, am crezut că acesta e punctul culminant al călătoriei noastre, însă nu! Abia al treilea pas, Pasul Furka, situat la 2.429 m altitudine a fost cireașa de pe tort.

Pasul Furka leagă Valaisul (Gletsch) de cantonul Uri (Andermatt). Acesta este unul dintre cele mai înalte pasuri rutiere din Alpi și oferă un peisaj montan spectaculos. Este cunoscut și datorită filmului James Bond Goldfinger.

Traseul este unul cu adevărat plin de adrenalină. Hăul care se deschide pe traseu este unul de-a dreptul terifiant. Trebuie să fii tare de inimă să poți privi pe geam anumite porțiuni de traseu. Nu doar hăurile te înfioară, ci și soseaua îngustă pe care se circulă. Uite aici un scurt filmuleț.

Cu toate acestea, amintirea este una memorabilă. Munții te copleșesc, iar apele de culori nebun de frumoase cu nuanțe de turcoaz, albastru-smarald și azur, atât de limpezi și strălucitoare parcă desprinse din povești îți zăpăcesc efectiv ochii.

Drumul pe care l-am parcurs prin cele trei pasuri: Pasul Brünig, Pasul Grimsel și Pasul Furka este cel mai frumos drum montan pe care noi l-am parcurs până acum. Și da, și cel mai frumos concediu pe care ni l-am făcut până acum.

Cuvintele sunt prea sărace ca să exprime ce pot oferi Alpii Elveției. Ca să înțelegi, trebuie să pornești către ei.

Până ajungi pe acest traseu, îți lăsăm aici un filmuleț cu ce am surprins noi prin fiecare pas.

Așadar, dacă vrei o experiență cu totul specială, de nota 10, Alpii Elveției sunt cei spre care să pornești.

Oriunde vei merge în lumea asta, îți dorim drumuri bune și experiențe fabuloase, așa cum am avut noi în Elveția.

Dacă îți plac articolele noastre, poți să ne urmărești pe FacebookYoutubeInstagram, sau să te abonezi la newsletter pentru a fi la curent cu toate poveștile noastre.

Pe curând!


0 comentarii
7 likes
Articol precedent: De ce să mergi la Flüeli-Ranft? Pentru că e un loc în care nu te duci doar ca să vezi ceva. Te duci ca să simți ceva.Urmatorul articol: Andermatt – povestea unui orășel ascuns printre Alpi

Din aceeasi categorie

Adauga un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre noi

Suntem doi călători care, din drag de viaţă, oameni, locuri şi întâmplări, am creat acest blog să fie sursă de inspiraţie şi relaxare pentru aceia dintre voi care caută frumosul oriunde şi în orice creaţie a acestei lumi. Citeste mai mult

Categorii
Calendar
septembrie 2026
L Ma Mi J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930