Din varii motive ni se întâmplă uneori ca sufletul să obosească. Și schiopătând el așa, îți vine să te întrebi: ce-o fi cu el? Și, tot gândindu-te la el, uiți să te întrebi, dar oare ce-o fi și cu mine? Și uite așa, dintr-un gând în altul, uiți cu totul de tine, încercând să rezolvi alte mistere. Dar, să știi, că misterul de rezolvat ești tocmai TU!
Când ceva nu merge cum ar trebui, să știi că la tine scârție treaba. Așa că, stai nițel pe gânduri și vezi de ce, cum și pentru ce. Motivele apar rapid, atunci când îți adresezi singur întrebarea: De ce simt ceea ce simt? Fie că e nemulțumire, apatie, fie revoltă, toate vin din interiorul tău. Poate dai vina pe Mercur retrogad, pe gradele prea ridicate de afară sau pe semenul tău. Ar putea fi și câte puțin din toate astea, însă stai strâmb și judecă drept. Nu ocoli motivele adevărate și nici nu evita a le recunoaște, căci asta nu rezolvă nimic. Dimpotrivă! Înfruntă-le! Analizează-le și apoi fă ceva cu ele! Trântește-le de pământ dacă este cazul sau scutură-te de ele pentru totdeauna! Odată luată decizia, vei simți o forță care face ravagii în interiorul tău. Ea curăță, elimină, șterge, resetează TOT. Acesta e momentul în care simți că vrei să te iubești mai întâi pe tine și apoi tot ce te înconjoară. Pentru că, vrei sau nu vrei să crezi, sufletul îți schiopătează atunci când uiți de tine, când uiți să te iubești.
De ce se întâmplă asta? Ohoho, sunt atâtea motive. De pildă:
– dai întâietate semenului tău, care, ce să vezi, a uitat că și el ar trebui să facă același lucru față de tine, măcar din când în când
– eviți a spune ce simți, nu pentru că n-ai avea cuvintele la tine, ci pentru că unii nu suportă adevărul și devin prea urâți ca să-i mai poți vedea în fața ochilor
– vrei să fii bun și corect, că poate, poate s-or molipsi și alții de la tine.
Și exemplele pot continua, dar mă opresc. De un lucru sunt sigură. Iubind prea mult ce e în jurul tău, riști a uita să te iubești pe tine! Iar această întâmplare e cea mai proastă afacere pe care o faci nu doar cu viața, ci și cu tine însuți.
Așadar, când simți că în jur nu e cum ai vrea să fie, e semn că trebuie să începi să te iubești mai mult pe tine. Și din acest moment totul se schimbă.
Ce înseamnă a te iubi pe tine însuți?
– să fii sincer cu tine și cu cei din jur, chiar dacă unii vor strâmba din năsuc
– să spui NU atunci când simți să spui NU și să spui DA atunci când simți că să spui DA
– să îți amintești în fiecare zi că ai doar o viață.
Dacă iubind prea mult ce e în jurul tău, riști a uita să te iubești pe tine, atunci fă un pas înapoi din hora lumii și acordă-ți mai mult timp pentru a fi în primul rând bine cu tine însuți.
Dacă îți plac articolele noastre, poți să ne urmărești pe Facebook, Youtube, Instagram, sau să te abonezi la newsletter pentru a fi la curent cu toate noutățile.
Pe curând!


