Când cineva îți stinge lumina sufletului, să știi că nu-i chiar așa rău cum pare la prima vedere. Da, poate te vei dezechilibra! Poate dintr-o dată ți se va face frică de întunericul din suflet, sau poate chiar vei urla din pricina neputinței de a vedea calea spre o rază de lumină. Dar nu dispera! Nimic nu e veșnic și totul se întămplă spre binele tău! Cum?! Te vei întreba „Chiar și atunci când cineva îmi stinge lumina?” Da! Chiar și atunci! Atunci, de fapt, ai nevoie cu adevărat de acest întuneric! Doar el te poate reseta!
Acest întuneric te va ajuta să vezi cu inima ce nu ai reușit să vezi cu ochii. Aici e partea frumoasă a acestui întuneric de care te-ai temut atunci când cineva ți-a stins lumina sufletului.
Și partea și mai frumoasă e că atunci când crezi că ești singur (ă) în întuneric, mici licurici vin și-ți luminează calea, mintea și sufletul. Cine sunt licuricii? Cum cine? Oamenii care te îndrăgesc! Împreună cu ei, nu mai orbecăi în întuneric! Încet, încet întrevezi fărâme de lumină! Încet, încet, prinzi curaj! Speranța îți animă iar sufletul! Și, da! Toate astea se întâmplă pentru că Dumnezeu are grijă întotdeauna să aprindă lumina sufletului tău, atunci când cineva ți-a stins-o.
Și mai știi ceva? Fără întuneric, nu putem aprecia lumina la adevărata ei valoare. Fără cei care ne-au stins lumina, nu am reuși să apreciem cu adevărat pe cei care ne veghează mereu flacăra zilei și a nopții. E o parte bună în toate, chiar și atunci când cineva îți stinge lumina din suflet. Așa se nasc poveștile de viață. Și ce e viața, dacă nu o poveste despre care se tot scrie și se scrie încă de la începuturile lumii?
Și fiindcă veni vorba de povești, vă las una cu tâlc pe care am citit-o de curând:
„Odată un șarpe urmărea un licurici. După multe zile de urmărire neîntreruptă, licuriciul, obosit, se oprește și-i zise sarpelui:
– Pot să ți pun trei întrebări?
– Nu sunt obișnuit să răspund nimănui, zise șarpele, dar cum urmează să te mănânc, sunt într-o dispoziție generoasă, poți să întrebi!
– Fac parte din hrana ta zilnică?
– Nu! răspunse șarpele.
– Ți-am făcut vreun rău?
– Nu, sigur că nu!
– Și atunci de ce vrei să mă mănânci? Întrebă exasperat licuriciul.
– Pentru că nu suport să te văd strălucind! răspunse încordat șarpele.
Morala? Când luminezi pe drumul tău, dai lumină și celorlalți și asta deranjează lighioanele care pândesc în penumbră. Șerpii care mănâncă licurici, nu înțeleg că vor rămâne în întuneric pentru totdeauna. “
Dacă îți plac articolele noastre, poți să ne urmărești pe Facebook, Youtube, Instagram, sau să te abonezi la newsletter pentru a fi la curent cu toate noutățile.
Pe curând!
