De-a lungul vieții îți trec prin mâini – pe sub ochi – sau pe la urechi – o groază de cărți ambalate în tot felul de coperți. Apoi vin titlurile. Scurte, lungi, atrăgătoare sau banale. Dar nu acestea cresc apetitul pentru citit, ci paginile cărții, și nu neapărat numărul lor. E drept că titlul și coperta unei cărți ne pot stărni interesul pentru lectură, însă paginile cărții, cu toate cuvintele lor cu tot, sunt esența care ne ține năsucul între pagini.
Cred că atunci când vine vara, citim altfel. Avem alt timp la îndemână și altă dispoziție. Știu sigur că pentru mine timpul estival vine la pachet cu multă poftă de citit. La mare, la soare, la munte, în tren, în avion, oriunde aș fi, cartea mă însoțește fie în rucsac, fie bine pitită în geamantanul cu obiective care mă poartă în vacanță. Despre una dintre cărțile acestea vreau să vă povestesc. Nu e una oarecare, e cea care m-a făcut să îndrăgesc genul dramatic. Chiar, tu obișnuiești să citești piese de teatru, sau doar te mulțumești să le vezi interpretate pe o scenă?
Eu recunosc că nu mă dau în vânt după piesele de teatru jucate. Știu, e un paradox. Piesele de teatru sunt scrise ca să fie interpretate, jucate, aplaudate. Dar pentru mine, încă nu! Prefer să-mi creez singură decorul și să-mi imaginez singură personajele. Așa am debutat eu în teatru. Și prima scriere care mi-a plăcut, a fost și prima pe care am ales-o. „Setea muntelui de sare” de Marin Sorescu. M-am îndrăgostit iremediabil de acest scriitor. Punct.
Și dacă nu ești un iubitor al genului dramatic și totuși ai vrea să-l descoperi, îți recomand să-ncepi cu Marin Sorescu. Succesul va fi garantat de trilogia „Setea muntelui de sare” care cuprinde 3 tragedii: „Iona”, „Paracliserul” și „Matca”. Doamne cât sunt de frumoase și de bine scrise! Poate ai să spui, ce poate fi frumos într-o tragedie?! Caută cartea și-ai să-nțelegi.
Nu vreau să ți le povestesc pe niciuna dintre ele. Nu vreau să-ți stric bucuria de a le descoperi. Îți spun doar că literatura dramatică se întâlnește cu mitologia și filosofia. Toate se împletesc de-a lungul lecturii și te vor prinde în mreje.
Citind „Iona”, fără să vrei, vei medita nițel la VIAȚĂ, OM și DESTIN. În Iona te vei regăsi, măcar într-o replică, un gând, un cuvânt, căci Iona e cel care s-a abătut de la poteca știută. Ce, tu nu te-ai „rătăcit” niciodată?
În „Paracliserul” ai să-nțelegi ce înseamnă așteptarea, dar și credința care se scrie cu fum de flacără de lumânare.
Iar în „Matca” ai să reușești să înțelegi altfel moartea care va veni peste tine într-o anume zi. Moșul și Irina, tânărul din copac care are agățat de el trupul logodnicei sale moarte, copilul care tocmai se naște – toate converg spre aceeași idee: moartea este întotdeauna învinsă prin o nouă naștere, o nouă viață.
„Setea muntelui de sare” de Marin Sorescu este plină de mesaje care duc spre unul singur: SENSUL VIEȚII! Care este el? Fărâme din el vei afla din trilogia lui Sorescu. Restul ne mai învață și viața prin tot ce ne așterne în cale, zi de zi.
Și gata, că devin prea serioasă! Îți doresc să dai de cărți faine în vacanța asta și ca să-l citez pe Sorescu, „încearcă să zâmbești, nu sta crispat, că de-aici ni se trage nouă…prea suntem crispați”.
Dacă îți plac articolele noastre, poți să ne urmărești pe Facebook, Youtube, Instagram, sau să te abonezi la newsletter pentru a fi la curent cu toate noutățile.
Pe curând!
