Într-una dintre cele mai frumoase gări din lume


Frumusețea stă în ochii privitorului. Știm asta. Dar când vine vorba despre gara din Anvers, oraș situat în regiunea Flandra din Belgia, frumusețea nu poate fi tăgăduită de nimeni și nimic. Multe metafore și superlative despre ea au ajuns pe la urechile noastre, motiv pentru care am ales să o vedem.

Gara a fost primul obiectiv pe care l-am atins în orașul Anvers. Am vrut să începem cu ceva măreț, așa că încă de la început am fost dați pe spate, la propriu.

Gara din Anvers a fost construită la comanda Regelui Leopold al II-lea, pe locul fostei clădiri care funcționa ca punct terminus pentru linia Bruxelles-Mechelen-Antwerpen. Construcția ei a durat 10 ani, între anii 1895 si 1905.  Nu știm cum o fi arătat cea de dinaintea ei, dar gara actuală din Anvers își merită pe deplin titulatura de „catedrală feroviară”, așa cum le place belgienilor s-o numească.

Nouă nu ne-a fost dat să vedem o gară mai frumoasă ca cea din Anvers. Gara este un edificiu monumental din piatră, sticlă și metal, realizat într-un stil arhitectural eclectic. Ce înseamnă asta? Înseamnă că în construcția ei, arhitectul a pus tot ce i-a plăcut lui mai mult din toate stilurile arhitecturale. Turnurile fațadei de pildă sunt în stilul Art Nouveau, iar interiorul este decorat cu marmură de diferite culori și multe modele de coloane dorice, toscane, ionice și corintice. O nebunie de stiluri care au creat o veritabilă bijuterie feroviară. Vinovați de asta sunt arhitectul Louis Delacenserie, asistat de Charles Poupaert.

Construcția este pavată cu piatră și prevăzută cu un vast dom deasupra sălii de așteptare, are o copertină din metal și sticlă  (185 de metri în lungime și 44 metri în înălțime),  4 niveluri și 14 linii. Este imensă, iar odată ce ai pășit în ea, te cuprinde un sentiment al grandorii care cu greu poate fi uitat. Ne-am pierdut pașii prin prin spațiile ei somptuoase. N-am ratat niciun colțișor, căci era prea frumoasă.

Gara a constituit decorul mai multor filme, spre exemplu „De zaak Alzheimer”,  loc pentru un eveniment de tip flash mob sau decor pentru începutul nuvelei „Austerlitz” de W.G. Sebald.

Gara orașului Anvers, din orice unghi ar fi privită, fie outdoor, fie indoor, este un loc pe care merită să-l vezi dacă ajungi în Belgia, în regiunea Flandra.

Să ai drumuri bune și experiențe faine, oriunde vei călători în lumea asta.

Dacă îți plac articolele noastre, poți să ne urmărești pe FacebookYoutubeInstagram, sau să te abonezi la newsletter pentru a fi la curent cu toate noutățile.

Pe curând!


0 comentarii
8 likes
Articol precedent: Iubind prea mult ce e în jurul tău, riști a uita să te iubești pe tine!Urmatorul articol: Ce să mai citim în vacanță? De ce nu, „Setea muntelui de sare” de Marin Sorescu!

Din aceeasi categorie

Adauga un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre noi

Suntem doi călători care, din drag de viaţă, oameni, locuri şi întâmplări, am creat acest blog să fie sursă de inspiraţie şi relaxare pentru aceia dintre voi care caută frumosul oriunde şi în orice creaţie a acestei lumi. Citeste mai mult

Categorii
Calendar
august 2026
L Ma Mi J V S D
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31