Melchsee – primul lac din povestea noastră elvețiană


În vara aceasta am ales să pornim către Elveția. Prima noastră întâlnire cu Elveția a fost exact așa cum ne-am imaginat-o: cu munți, lacuri, liniște și senzația că am ajuns într-o poveste.

Elveția este renumită pentru natura ei și din ea face parte și celebra Vier-Seen-Wanderung (Drumeția celor patru lacuri), care leagă Melchsee, Tannensee, Engstlensee și Trübsee. Noi am făcut traseul spre două dintre ele. Pe al treilea l-am zărit de departe, căci timpul nu ne-a permis, iar pe al patrulea sperăm totuși să-l vedem într-o bună zi.

Ca să începi acest traseu trebuie să ajungi la Stöckalp, în inima Elveției. Așa am și făcut. De aici am lăsat în urmă valea și am urcat cu telecabina spre Melchsee-Frutt.

Pe măsură ce urcam, peisajul se schimba treptat. Drumul rămânea jos, iar în fața noastră se deschidea lumea înaltă a Alpilor. În aproximativ un sfert de oră, eram sus. Atunci am înțeles că nu venisem doar să vedem un lac. Venisem să descoperim Elveția.

La aproape 2.000 de metri, începe povestea.

Melchsee-Frutt este un platou alpin aflat la aproximativ 2.000 de metri altitudine, în cantonul Obwalden. Este o zonă în care munții, pășunile alpine și lacurile se întâlnesc într-un peisaj care pare aproape ireal.

Primul lucru care ne-a surprins a fost liniștea. Însă nu liniștea aceea pe care o întâlnești într-un loc pustiu, ci una vie: vântul printre ierburi, clopotele vacilor, pașii oamenilor care hoinăresc și, din loc în loc, câte o voce care se pierde repede în imensitatea muntelui.

Melchsee-Frutt este o zonă fără trafic auto pe platou, ceea ce contribuie enorm la atmosfera liniștită a acestui loc. Aici ai senzația că muntele îți cere să încetinești. Și noi exact asta am făcut. Am încetinit.

Melchsee este lacul care te întâmpină primul. Aflat chiar lângă stațiunea montană Melchsee-Frutt, lacul este unul dintre punctele centrale ale acestei regiuni. În jurul lui există poteci ușor accesibile, iar peisajul poate fi admirat fără să fie nevoie să fii un mare iubitor de drumeții montane. Și poate tocmai acesta este farmecul lui. Nu trebuie să cucerești un vârf. Nu trebuie să faci o drumeție epuizantă. Trebuie doar să ajungi aici. Apoi munții își fac singuri treaba.

Apa lacului, verdele pajiștilor alpine și siluetele munților din jur creează acele peisaje pe care nu te mai saturi să le fotografiezi. De aici, începe drumul către celelalte lacuri.

Așa cum îți spuneam, noi nu am parcurs întregul traseu al celor patru lacuri. Dar am avut propriul nostru traseu. Și poate că tocmai asta ne-a plăcut. Nu am alergat după bifarea unei liste. Am vrut să ne bucurăm de locurile în care am ajuns.

După Melchsee am pornit către Tannensee și apoi Engstlensee. Cert e că, dacă ajungi aici, ai parte de trei lacuri, trei peisaje diferite și trei povești.

Dacă îți propui să vizitezi Elveția, e obligatoriu să ajungi măcar o dată-n viață în cantonul Obwald și să urci până la Melchsee-Frutt. Și nu doar pentru lac. Merită pentru călătoria cu telecabina, pentru aerul de munte, pentru liniștea de la aproape 2.000 de metri, pentru plimbările de pe platou și pentru posibilitatea de a continua către celelalte lacuri.

Tannensee avea să fie următoarea oprire, iar apoi urma Engstlensee, lacul care, dintre toate cele trei, avea să ne rămână cel mai mult în suflet, tocmai pentru că nu am ajuns la el și am tânjit după frumusețea lui.

Pentru că uneori o călătorie nu este despre un singur loc, ci despre ceea ce descoperi după el, ne-am promis să mai ajungem o dată aici.

Până data viitoare când vă vom povesti de celelalte două lacuri la care noi am ajuns, îți lăsăm aici un filmuleț cu primul lac, Melchesee și împrejurimile lui.

Dacă îți plac articolele noastre, poți să ne urmărești pe Facebook, Youtube, Instagram, sau să te abonezi la newsletter pentru a fi la curent cu toate poveștile noastre.

Pe curând!


0 comentarii
6 likes
Articol precedent: Skywalk Rarău? Nu aici e povestea. Adevărata poveste începe după ce cobori!Urmatorul articol: Elveția, dincolo de Melchsee: povestea lacurilor Tannensee și Engstlensee

Din aceeasi categorie

Adauga un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre noi

Suntem doi călători care, din drag de viaţă, oameni, locuri şi întâmplări, am creat acest blog să fie sursă de inspiraţie şi relaxare pentru aceia dintre voi care caută frumosul oriunde şi în orice creaţie a acestei lumi. Citeste mai mult

Categorii
Calendar
octombrie 2026
L Ma Mi J V S D
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031