Prin Freiburg – cel mai călduros oraș din Germania


Ai încercat vreodată să faci o vacanță cu prietenii și fiecare dintre voi să aibă câte o propunere legată de ce veți face sau vizita? Dacă nu, încearcă experiența asta! Face toți banii! Noi tocmai am încercat în acest an o astfel de vacanță. Fiecare dintre noi a propus un oraș în care să ne oprim și să-l luăm la pas. Așa că, astăzi vă zicem despre unul dintre ele: Freiburg im Breisgau sau, cum îl știm cu toții, mai simplu, Freiburg!

Am ajuns aici, împreună cu prietenul nostru, în primele ore ale dimineții, când nemții se mișcau deja prin oraș, așa cum știu ei, încet și bine! Orașul se află în landul Baden-Würtemberg, la marginea vestică a părții de sud a munților Pădurea Neagră.

Freiburg este cunoscut a fi cel mai călduros oraș al Germaniei. Noi nu am simțit asta, căci l-am vizitat într-o zi de aprilie, așa că a fost extrem de plăcut.

Ca orice oraș, și Freiburg are un centru vechi istoric, de aceea acesta a fost primul obiectiv spre care am pornit. Münsterplatz sau Piața Catedralei este locul în care te poți pierde câteva ore bune. Locul, înconjurat de clădiri colorate și pline de istorie, este marcat de catedrala gotică, o construcție impunătoare. Aceasta a fost construită între anii 1200 și 1530 și dăinuie și acum, atrăgând cu frumusețea ei, anual, mii de turiști. O să vă zic despre ea mai multe, într-o altă postare.

În această piață se află și câțiva producători locali care își vând cu talent produsele bio. Și pe lângă astea, desigur veți găsi și cârnatul renumit din Freiburg, pe care vă zicem sincer, nu l-am ratat. Și, chiar da, e tare gustos!

Cădirile din piață atrag prin arhitectură și culoare, de pildă Historisches Kaufhaus sau Casa istorică a comercianților care a fost construită între 1520 și 1532 de Lienhart Müller pentru administrația municipală a piețelor.

Freiburg este cunoscut și pentru canalele sale care se întind pe o suprafață de 15 km. Ne-am plimbat și noi de-a lungul lor. Ne-am bucurat să vedem cum copiii, cu ciuboțele de cauciuc, se plimbă prin ele fâcând din asta o joacă de zile mari. Știu ei, nemții cum să fructifice orice au la îndemână.

Nici porțile medievale care te introduc în oraș nu sunt de neluat în seamă. Sunt bine conservate și atrag toate privirile vizitatorilor.

După ce te vei fi plimbat destul prin oraș, mergi și pe Konviktstrasse. Este o străduță îngustă cu căsuțe colorate și diverse magazinașe cu souveniruri.

Nouă ne-a plăcut Freiburg! Așa că, dacă ajungeți în Landul Baden-Würtemmberg, Freiburg poate fi un popas bun pentru turistul din tine.

Ca să te convingi, uite, ai aici un filmuleț cu ce am surprins noi la pas, prin acest oraș.

Să ai drumuri bune și line, oriune ai merge în lumea asta!

Dacă îți plac articolele noastre, poți să ne urmărești pe Facebook, Youtube, Instagram,sau să te abonezi la newsletter pentru a fi la curent cu toate noutățile.

Pe curând!


0 comentarii
2 likes
Articol precedent: Cele mai ciudate clădiri rezidențiale pe care le-am văzut în OlandaUrmatorul articol: De ce ne-am fâstâcit în locul de unde izvorăște Dunărea

Din aceeasi categorie

Adauga un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre noi

Suntem doi călători care, din drag de viaţă, oameni, locuri şi întâmplări, am creat acest blog să fie sursă de inspiraţie şi relaxare pentru aceia dintre voi care caută frumosul oriunde şi în orice creaţie a acestei lumi. Citeste mai mult

Categorii
Calendar
iulie 2026
L Ma Mi J V S D
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031