Prima noastră călătorie

Prima noastră călătorie

Orice călătorie are o poveste şi orice poveste un început. Prima noastră călătorie în doi începe la Bucureşti, oraşul care mereu surprinde. Într-o zi de 15 august, când oraşul era guvernat de Sf. Mărie, bitumul îţi sfârâia sub tălpi şi temperatura ridicată te-ndemna să pufăi mereu, pornirăm tiptill-tiptil să facem cunoştinţă cu „Micul Paris”. Atraşi, îndeosebi, de arhitectură, arta care cucereşte mereu aparatele de fotografiat, am hoinărit pe străzi „cu capul lăsat pe spate” 😉 şi ochii flămânzi de noutate. Cu fiecare pas, deveneam tot mai convinşi că va trebui să revenim aici ori de cîte ori viaţa ne va oferi un prilej. Prin 2011, aşa arăta Bucureştiul în ochii a doi îndrăgostiţi…de viaţă şi frumos: Casa Poporului, Palatul Justiţiei, Banca Naţională a României, Strada Lipscani, Cercul Militar Naţional, Piaţa Universităţii, Borna Km 0, Palatul Presei, Parcul Herăstrău şi Cişmigiu, Arcul de Triumf, Palatul Fundaţiei Universitare Carol I – azi, Biblioteca Centrală Universitară Bucureşti, Muzeul „George Enescu”, Ministerul Administraţiei şi Internelor – fostul sediu CC al PCR, de unde a fugit cu elicopterul preşedintele Nicolae Ceauşescu, Muzeul Naţional de Artă, Ateneul Român…

Când aveţi chef de hoinăreală printr-o metropolă, Bucureşti poate fi o alegere interesantă. Şi dacă alegeţi să vizitaţi Capitala pe timp de vară, vă recomandăm să o  descoperiţi dimineaţa, pe răcoare! 😉

 

doicalatori

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *