Muzeul Civilizației PopulareTradiționale „Astra” Sibiu

Muzeul Civilizației PopulareTradiționale „Astra” Sibiu

Vrem nu vrem, suntem îndemnați să ne distanțăm social și tare aș vrea asta să nu însemne în timp și o distanțare emoțională de oameni, locuri și întâmplări. Statul acasă îți oferă timp pentru toate plăcerile sufletului tău, sau aproape toate. Noi, de pildă, tânjim după hoinăreală însă Slavă Domnului că toate peregrinările noastre din trecut ne vindecă acum de dorința nestăvilită de a călători. Printre  oportunitățile de a ne petrece timpul liber indoors la noi se află în aceste zile și revederea locurilor pe care cândva le-am vizitat și de care ne-am îndrăgostit. Pe unul dintre ele vi-l împărtășim astăzi: Muzeul „Astra” din Sibiu. Pentru noi, acest muzeu se află în topul de vârf al muzeelor în aer liber din țărișoara noastră. Dacă ai fost aici știi despre ce vorbesc însă dacă nu ai ajuns aici să știi că merită să-l vizitezi. Pentru că este în aer liber îți recomandăm să îți alegi o perioadă din an care să își pice pe suflet. Noi am făcut cunoștință cu el într-o zi superbă de decembrie la vreme de apus. Muzeul „Astra”  se întinde pe 96 de hectare, așadar îți trebuie ore bune să-l vizitezi. În ciuda suprafeței parcului-muzeu timpul petrecut aici va zbura repede. Aleile străjuite de căsuțe îți vor oferi o plimbare relaxantă în care amintirea bunicilor, străbunicilor te va însoți la fiecare popas făcut. Muzeul vorbește  despre trecutul nostru  care reușește prin exponatele sale să emită balsamul vremurilor apuse. E ca într-o poveste spusă de bunici. Merită să ajungi aici! Cam așa arată prin ochii noștri o fărâmă din Muzeul „Astra” Sibiu.

doicalatori

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *