Lacul Ochiul Beiului

Lacul Ochiul Beiului

Dacă tot se spune că Banatu-i fruncea, am hotărât să-l explorăm pentru a ne convinge.😉 Unul din obiectivele turistice care merită vizitat în Banatul montan este Lacul Ochiul Beiului. Nu se înscria pe lista noastră de vizitat, însă pentru că un om al locurilor ni l-a recomandat, nu am zis nu. Plecați din Oravița, ne-am îndreptat cu mare aplomb spre lacul cu pricina. Aflasem, imediat după ce am fost sfătuiți să mergem a-l vedea, că este într-adevăr special iar culoarea lui, de un albastru nebun de frumos, a decis, indiferent de cât trebuia să ne abatem de la traseul nostru stabilit acasă, că merită efortul nostru. Zis și făcut. 😉 Ca să ajungi la el, trebuie în primul rând să te afli în județul Caraș-Severin. Lacul se află în Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița. Ca să vezi lacul ai de străbătut un traseu de numai 2 ore. Noi am lăsat mașina chiar la intrarea în Parcul Național însă poți pătrunde cu mașina o parte din drum care, ce-i drept, e cam rău și să parchezi mașina lângă o păstrăvărie și de acolo să-ți începi traseul spre Lacul Ochiul Bei. E un traseu simplu și l-am numi mai degrabă plimbare prin pădure. Să fii atent la plăcuțele care sunt cocoțate prin copaci că te vor informa de alte minunății, astfel nu le vei ocoli, cum e de pildă Cascada Văioaga. 😉 Foarte plăcută locația iar drumeția este una cu adevărat plăcută. Circulă multe legende despre lac dar noi vă redăm doar una : „În urmă cu sute de ani, domnea peste aceste meleaguri un pașă care avea un fiu ai cărui ochi erau de un albastru pătrunzător. Tânărul tot mergea la vânătoare prin aceste locuri și la un moment dat întâlnește fiica unui valah de care se îndrăgostește. Tatăl său a fost atât de nervos la aflarea veștii încât a ordonat ca aceasta să fie ucisă, iar tânărul, îndurerat de moartea iubitei, și-a pus capăt zilelor. Legendele spun că în locul în care cei doi s-au întâlnit, s-a format un lac de un albastru pătrunzător, la fel ca ochii tânărului care s-a sinucis.” Despre culoarea lacului vă mărturisim că este în realitate precum în fotografiile de pe internet despre care, sincer vă spunem, credeam că sunt „photoshopate”. În funcție de prezența sau lipsa razelor de soare, lacul oferă culori diferite. Depinde de cum vă ajută norocul. 😁 Lacul are forma unui crater oval sau a unui ochi cu diametrul de circa 20 metri și o adâncime de circa 4 metri. Interesant este că acest lac nu îngheață niciodată, temperatura apei rămânând constantă tot timpul anului, între 4 și 8 grade Celsius, datorită unui izvor care se află în lac și care împrospătează mereu apa. Apa lacului este atât de clară încât vei putea admira cu ușurință peștii care se plimbă tacticoși chiar sub privirea ta. E tare fain, cum zic bănățenii, și merită să ajungeți. 😉 Cam așa arată prin ochii noștri o fărâmă din Lacul Ochiul Beiului.🙂

doicalatori

One thought on “Lacul Ochiul Beiului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *